Mărior


Vreau să ne-azvârle aceeași furtună în genunchi,

femeie! Viața poate să-mi sape în rărunchi,

mă pot lovi și ploaia, și vremea - amândouă!

de-l am, stropit în mine, sufletul tău de rouă.

Ți-i trupul o grădină pe care-o știu din timpi,

plină-n adânc cu cântec, plină în șold cu ghimpi

în care-aș vrea să zgârii, să darm sub piele - râie,

femeie risipită în noi, ca o tămâie.

Zădarnic ucizi carnea și, fără preget, dai

visare din visarea cea fără măruntai;

zădarnic ești cetatea cu porți de fier, o mie,

pe care-aș vrea s-o nărui în timp, din temelie,

să trec cu arătura pe piatră, ca un plug,

ce duce-n tine soare, semințe și belșug.


1921


Poem de Benjamin Fundoianu

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: