Poezie persană – Naser Khosro (1004-1088)

 

 

 

Naser Khosro s-a născut în Gobadiyan, regiunea Balkh(azi în Afganistan). Unul dintre cei mai viguroși gânditori persani. Mai mult un teolog ismaelit decât artist, poemele sale sunt încărcate cu cugetări și îndemnuri religioase. În proză, are meritul că a fost printre primii scriitori care au abordat probleme filozofice și științifice folosind un discurs ferm și un stil limpede.

 

 

 

 

 

Cartea

 

Am o bună prietenă pe lume

și când singur stau cu ea în brațe,

îmi aduce vorbele pe limbă

și-mi păstrează tainele în tăcere.

Zice-se că-ntotdeauna e surdă

n-are păsuri, dar împărtășește,

săritoare păsurile mele…

Are doar un spate, doar o sută

fețe, fiecare-o primăvară.

Când o bat pe spate, știu că toate

fețele, de colburi, îi sunt ninse.

Mută, glăsuiește doar sub ochii

celui care poate s-o priceapă.

Nu-i zărești și nu-i auzi rostirea

dar nu-i altă minte mai isteață.

Oricând, din ce spuseră-nțelepții,

și-amintește, și îi vezi pe față;

dar nu-mi glăsuiește nici o șoaptă,

până nu-i privesc adânc în față:

nu-i limbută, precum sunt flecarii.

Nu rostește-o vorbă pe-ntuneric,

și-i ca o șăhiță luminoasă

numai în alai de sărbătoare.

 

Traducerea  George Dan