Hage Samsuddin Mohammed Hafez sau Hafiz este cel mai mare poet al Iranului și unul dintre marii lirici ai omenirii. S-a născut în Șiraz, prin anul 1325 și a murit în 1389. Mausoleul său, aproape de cel al lui Saadi, este un loc de pelerinaj. Din fragedă copilărie, a dovedit o uimitoare memorie, devenind un hafez, adică un discipol care știa pe de rost Coranul. A început să scrie de tânăr, și numele său a căpătat repede faimă în tot Orientul islamic.
Inspirându-se din hedonismul catrenelor lui Omar Khayyam, din lirismul lui Saadi și sufismul lui Moulavi, a îmbinat gazelul de dragoste cu cel filozofic, realizând astfel, într-un stil nou și unitar, cele peste 500 de gazeluri scrise în cea mai curată limbă persană, nedepășită până astăzi de niciun poet. Supranumit „Limba tainei”, acest geniu al Iranului cântă în romanțele sale dragostea și vinul(simboluri ale extazului sufist). Metaforele sale sunt simboluri: roza este iubita și filomelul este iubitul care căntă, chinuit de ghimpii dragostei; magul din tavernă este inițiatul care le întinde neofiților cupa inițierii; chiparosul prefigurează moartea, busuiocul — nemurirea; părul sugerează mitul alexandrin al unicității din care se naște multiplicitatea etc.
Lirica genialului poet din Șiraz a avut un larg răsunet în Europa. „Divanul Hafez” la influențat la bătrânețe pe olimpianul Goethe în al său „ Divan-occidental-oriental”.
Mâhnirea singurătății
O, șah al frumuseții peste fire,
e vai de-acel ce-i singur în mâhnire!
Grea, inima pe buze mi-a ajuns —
te-arată de pe unde te-ai ascuns!
Aceste flori nu vor păstra-n livadă
apururi frăgezimea de zăpadă.
Cât stai în tron, puternic să ajuți
supușii tăi sărmani și abătuți.
Dorința și mâhnirea depărtării
mi-au ars în vad pâraiele răbdării.
O, Doamne, taina asta s-o spun cui,
că nu-ți dezvălui fața nimănui
și ești oricând de față și oriunde?…
Paharnic al grădinii ce te-ascunde,
aceste ierburi verzi și roșii flori,
când nu-ți văd chipul, ele n-au culori.
Fă merișorul* pe alei să vină,
podoabe să-nflorească în grădină!
Durerea din pricina ta mi-i leac
în bietul meu culcuș pe care zac,
și-aducerile-aminte mi-s surate
șoptind în colțu-mi de singurătate.
În largul cerc al zodiilor sunt
al resemnării mele negru punct.
Mă sfâșie la sânge orice astru —
dă-mi vin în cupa mea de smalț albastru!
* Trupul; merișorul înlocuiește aici chiparosul
Traducerea George Dan
10 ianuarie 2011 at 2:02 pm
Frumos, frumos
10 ianuarie 2011 at 11:50 pm
Da, da 🙂
13 mai 2012 at 11:54 am
Mi-ai atins doar inima uşor,
şi s-a sfărâmat în mii de inimi;
o, cu mii de inimi mă-nfior –
dar mi te iubesc cu mii de inimi.
va rog din suflet sa mi spuneti care este numarul gazelului astuia.nu gasesc nicaieri.e din hafez,cred ca e gazel,dar nu stiu numarul lui!va multumesc!
9 mai 2013 at 8:11 pm
Mi-ai atins doar buzele ușor,
și s-au sfărâmat în mii de buze;
o, cu mii de buze te implor,
dar mi te sărut cu mii de buze !
13 mai 2012 at 2:44 pm
Nu am cunoștintă de aceste versuri, dacă fac parte dintr-un gazel înseamnă că reprezintă doar o parte din acesta. Eu am doar o antologie de poezie persană unde sunt o mică parte dintre gazelurile lui Hafez în care nu am reperat acest catren.
Toate cele bune!
Q
13 august 2012 at 10:28 am
nu cred ca acel gazel este de hafez ci de rumi sau de rudaki…poate in antologia privighetorile persiei aparuta in anii 1970 la biblioteca pentru toti
13 august 2012 at 10:29 am
poti cauta acolo sau pe site-ul anticariat minerva si comanzi carti de poezie persana si poate il gasesti…intr-adevar este superb catrenul..bafta