Daily Archives: 25/01/2011

Doar o umbră


Teodor Dună – de-a viul

E o carte ce de aproape un an stă pe noptiera mea, nu mai știu de câte ori am citit-o, nici nu cred că este important acest aspect. Pe fața cărții scrie „de-a viul”, mai este și un nume, Teodor Dună, împreună descriu un unghi de nouăzeci de grade. Numele poetului perpendicular pe creația sa. Editura este Cartea Românească. De pe spatele cărții, Mircea Ivănescu ne asigură că între coperți vom găsi o poezie care trăiește.

După ce am fost la lansarea cărții(pe 3 martie), aproape convins că va fi una dintre cele mai bune cărți de poezie ale anului 2010, impresie pe care mi-am format-o în parte și în urma unei lecturi a lui Teodor Dună la Institutul Blecher. A urmat testul ce a avea să-mi confirme așteptările, lectura atentă a cărții. „E o carte ce va sta ceva timp pe noptieră” mi-am zis. Și așa a fost. Uite-mă acum, după atâta vreme, încercând să scriu ceva, în primul rând simțit(deloc influențat de alte voci), despre cartea asta cu poezie vie, ca apoi s-o pun în bibliotecă pe unul dintre rafturile cu cărți ce merită recitite.

La fiecare lectură, am avut sentimentul că îmi mai oferă ceva nou și că am la îndemână o lume ce trebuie explorată cu grijă, un univers care depinde de mine să-l pot transforma într-un vis ca o călătorie de inițiere sau într-un coșmar perfect.(văd cum blocurile zvâcnesc, cum străzile își clatină cimentul/ pulsând ca împinse de o inimă de inox. – din poemul aerul alb)  Primele două cicluri(„destrupări” și „de-a viul”) îți dau senzația unui hățiș al încercărilor(știu că merg cu un mort în spate și/că mortul are fața întoarsă spre cer și vede. –  din poemul el putrezește mai repede), pentru ca în ultimul(carla) să te apropie de o lume ideală, o pauză de moarte. Asta e dragostea, dincolo tot ce  este viu și tot ce este mort(departe de noi sărutul nostru./ trăiește într-o țară cu mult soare./în jurul lui o grădină cu iarbă înaltă/acolo unde s-a retras paturile sunt albe și moi./acolo duminicile sunt la fel de verzi ca ochii tăi verzi. – din poemul duminicile verzi). Așadar,  părăsirea corpului are un sens.

Obiecțiile mele se leagă de faptul că  anumite pasaje(ex: poemul camera) dau o impresie de preaplin, unele repetiții nu fac decât să încarce inutil, față de altele care parcă te pun în fața unui ritual.  O altă obiecție se leagă de  situațiile  în care am găsit construcții memorabile alături de unele mai puțin inspirate, primează totuși ansamblul, pentru că „de-a viul” este o carte scrisă de un poet la care se poate observa cu ușurință o conștiință a întregului.

Un volum de poezie bine articulat, ce în viziunea mea este cea mai bună carte scrisă de un poet tânăr în 2010. Dovada că Teodor Dună este una dintre vocile poetice în care ne putem încrede și în viitor.

 

Q