Poezie persană – Rumi (1207 – 1273)

Moulavi, Moulana sau Molla-yé Rumi s-a născut în satul Wakhsh  din regiunea Balkh pe data de 30 septembrie 1207. În  anul 1230, din cauza invaziei mongole, s-a refugiat cu tatăl său în Asia Mică, stabilindu-se în Ghunie, unde a trăit pâna la sfârșitul vieții. A  studiat și predat teologia pâna la întâlnit pe maestrul său sufist  Șams din Tabriz, care îi inspiră vreme de treizeci de ani marile sale opere literare. Masnavi cuprinde 26000 de stihuri și este considerată  una dintre cele mai valoroase capodopere sufiste din toate timpurile.

Esențial în opera lui Rumi este nivelul ridicat al percepției sale despre evoluția existenței. Materia se transformă în plantă, planta în animal, animalul în om, omul într-o ființă superioară. Fiecare etapă de dezvoltare uită etapa anterioară, în ea rămân doar tendința și instinctul orb față de manifestările lumii. Trecerea de la o etapă la alta se face prin negarea repetată a celei anterioare, adică negarea negației. El consideră lumea o luptă a contrariilor. Contradicțiile se nasc din contradicții, se pot cunoaște prin contradicții; lumea este alcătuită din elemente contradictorii și de aceea totul este relativ și schimbător, iar, la sfârșit, lupta contrariilor duce la armonie.

În amintirea maestrului său sufist, Rumi a scris un divan de gazeluri intitulat Șams Tabrizi — un ocean clocotitor de  efuziuni lirice și gânduri sublime adresate unei iubite invizibile și neasemuit de frumoase, cu care mereu se unește și de care mereu se desparte.

 

Evoluții
Din materie pierit-am, să-ncolțesc în firul ierbii,
și-am pierit din firul ierbii, să răsar în erbivoră,
și-am pierit din erbivoră, să mă schimb în om anume.
Pot să spun că după moarte mă voi spulbera-n nimica?
Voi zbura și eu odată mai presus de lumea asta
și mă voi schimba în ceea ce mi-i teamă să-mi închipui.
*
Mai întâi și-ntâi descinse în materie, și àpoi
din materie căzut-a într-o plantă. Ani de zile
în materie trăit-a și nu și-a adus aminte
nici de-o luptă cu uscatul. Când căzu din plantă-n vită,
nu și-a mai adus aminte de cum a trăit în plantă.
Iar aceste contradicții, pe care le știi prea bine,
l-au atras, ca dintr-o vită către om să năzuiască.
Apoi omul pribegit-a din meleaguri în meleaguri,
până-a căpătat în capu-i minte și înțelepciune,
dar din mințile-i trecute nu și-a mai adus aminte,
și din mințile-i de astăzi încă va sui pe trepte.
Traducerea George Dan

Lasă un comentariu