Poezie persană

Rudaki (914-940)

S-a născut pe la începutul secolului al X-lea în satul de munte Rudak, la est de orașul Samarakand, în Tadjikistanul de astăzi. Este cel dintâi mare poet al literaturii persane, supranumit „magistrul poeților” sau „șahul poeților”. A pus temelii la mai toate genurile de poezie: panegiric, elegiac, liric, bahic, epic și satiric. Se pare că spre sfârșitul vieții, din cauza  opiniilor sale religioase, a fost orbit și obligat să se întoarcă în țara sa natală.

Trăiește-ți viața vesel…

Trăiește-ți viața vesel cu veseli-negri ochi,

căci lumea-i doar poveste și trecere de vânt.

De câte rele-ntâmpini să nu mi te mâhnești,

și de trecut aminte să nu-ți aduci nicicând.

Eu și zulufii-aceștia înmiresmați cu mosc,

eu și-acest chip-de- lună, copilă de hurie.

Ferice de acela ce dăruie, sătul,

și vai și-amar de-acela nedarnic și flămând.

Păcat că lumea asta e numai vânt și nor –

mai adu-mi băutură, și fie orice-o fi!

Lumea-aceasta-i bună…

Lumea-aceasta-i bună, bine întocmită,

și-o cunoaște numai inima trezită.

Binele-i nu-l puneți lângă răutate.

Doar lângă tristețe veselia șade.

Când te-așezi pe-această lume netezită,

să nu crezi că-n lume netede sunt toate.

Sărutul

Sărutul dragei este un cald izvor sărat:

cu cât îl sorbi cu sete, cu-atât ai însetat.

Traducerea  George Dan