Tag Archives: Adrian Popescu

Pentru ca eu

Pentru ca eu să pot scrie un rând
liniștit(ceva între confesiune și artă)
fratele meu mezin trebuie o remorcă
de fân la douăzeci de cai să împartă;
să-i țesale, să-i rânească, să-i plimbe,
să-i liniștească, bătându-i cu palma pe gât,
să se strecoare pe sub ei cu peria-n mână;
versul meu nu poate nimic să schimbe
în destinul său aspru. Atât.

 

Poem de Adrian Popescu