Poezie persană – Forughi (1798 – 1857)

Prințul Abbas Forughi s-a născut la Bastam. Este considerat unul dintre marii poeți ai veacului al XIX-lea. În prima parte a vieții sale este panegiristul șahilor și prinților Ghadgiari; în a doua parte, când înclină spre sufism, scrie gazeluri remarcabile prin înalta lor filozofie și acuratețea stilului.

Răzbunare

Într-o noapte, în sfârșit, voi prinde

poalele suspinului de ziuă

aprig răfuindu-mă cu luna,

luna mea frumoasă și nedreaptă!

Ochiu-nlăcrimat mi-l voi deschide

în furtuna întristării mele,

înecându-mi vârfu-acestor gene

în adâncul inimii de sânge.

Voi răcni, zvârlindu-mă în mare,

voi răcni, zvârlindu-mă pe țărmuri,

și mă voi schimba în vâlvătaie,

pârjolind și țărmuri și talazuri!

Mă voi răzbuna pe păru-i negru,

desfăcându-l, buclă după buclă,

și-mi voi potoli a gurii sete

bând de pe rubine lungi săruturi.

Ori, lipsindu-mi ea, ca-ntr-o-nchisoare,

îmi voi șterge urmele-n țărână,

ori îi voi cuprinde  fără veste

gingașul grumaz pe totdeauna!

Dacă ea, șăhița frumuseții,

astăzi nu-mi va da dreptate, mâine,

poala i-o voi prinde și-o voi duce

drept la cel care dreptate-mparte.

Ori ea trupul mi-l va trage-n groapă,

învelindu-mi sângele-n țărână,

ori podoabe de argint și aur

îi voi pune pe grumaz și umeri!

Forughi*, iubita, precum luna,

dacă vălu-și saltă de pe față,

vei vedea o sută mii de pete

și pe soare și pe  mândra lună.

* În persană – „Iluminatul”

Traducerea George Dan