Poezie persană – Moezzi

Moezzi s-a născut în Nișapur, la curtea lui Malekșah. La o vânătoare, șahul său protector l-a rănit fără să vrea cu o săgeată, de pe urma căreia a suferit toată viața, vârful săgeții îi rămăsese înfipt în piept. Folosind un vocabular simplu și cu fraze limpezi Moezzi a contribuit la evoluția gazelurilor și a kasidelor.

Părul acela negru

Uită-te la păru-acela negru

de pe umăr, șerpuind pe sânu-i,

și-acest șarpe negru pe grumazu-i

alb, și-aceste bucle, amândouă,

stând în fața soarelui și lunii,

ca plecații,-mpărăteștii paznici

în veșminte de mătase neagră!

N-au căldură și n-au nici lumina

focului, dar negre chihlimbare,

negru mosc sunt pletele-i pe umeri.

Cârlionțu-i ca zambila-albastră

și obrajii-s rumene lalele,

trup de lună, mâinile de roze.

Din pricina negrelor zambile,

mierea mi-i amară ca otrava,

din pricina roșiilor lalele,

mi-i otravă dulce precum mierea.

Mi se spune : „Să-ți aduci aminte

de ea, și-n mâhnire să te jălui!”

„Cum, răspund, să îmi aduc aminte

de aceea ce n-o uit o clipă?”…

Traducerea George Dan