Poezie persană – Saeb (1607-1670)

S-a născut la Esfahan, într-o familie de negustori din Tabriz. După studii, debutează ca poet, fiind solicitat la curtea Safavizilor de către șahul Abbas I. În 1658 a plecat în India, la curtea marelui Moghol șah Dgiahan. Spre sfârșitul vieții s-a întors în țara sa și a fost primit la curtea șahului  Abass al II-lea, care l-a numit „principele poeților”. Maestru de gazeluri, a fost prea puțin apreciat în Iran, în schimb s-a bucurat de o mare reputație în India și Turcia. Rămâne cel mai strălucit poet al literaturii persane postclasice.


Lumânarea viitorimii


Dacă de la bunurile lumii
ce te leagă, inima-ți vei smulge —
ți-ai și aruncat dăsagii-atuncea
către însăși ținta vieții tale.
Dacă, darnic, părăsești ospățul
pământean, pornindu-te spre moarte,
cată să rămâi în amintire
lumânare-arzând viitorimii.
De pe-acum cu lumea te împacă,
nu-i nevoie-n ziua judecății
să te rușinezi de rele fapte.
Cerurile îți vor sta sub ceafă,
dacă din a dragostei lumină
inima îți va rămâne verde.
Fiecare fir plăpând de iarbă
laude îți va aduce-n foșnet,
de-ai să fii izvor de rodnicie.
Dacă precum stele, avea-vei
noapte albă, ai să fii la față
luminos ca stelele frumoase.

Traducerea George Dan

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: