Poezie persană – Sanai

Sanai a fost un renumit poet și filosof persan ce s-a născut la mijlocul secolului al XI-lea în Ghazna (azi în Afganistan). A fost influențat de maeștrii sufismului(teorie mistico-panteistă apărută ca o contrapondere a ortodoxismului islamic), asta ajutându-l șă-și definitiveze o concepție personală despre viață și artă. Opera sa rămâne un reper important în istoria literaturii persane.

Cel care-și pierde sufletul

Nu-i în lume-ndrăgostit asemeni

mie, ce-mi pierd sufletu-n iubire!

Dar ca mine-ndrăgostit în lume

n-o să-și afle dragă mai frumoasă

care din priviri răpește inimi!

La nevoie chipul și-l arată

tuturor, dar dragul ei de-o roagă,

chipul și-l ascunde după valuri.

Suflete al meu, mâhnit sunt, palid,

și nu scot din buze nicio șoaptă,

dar urechea-mi sună în detunet:

inima îmi bate, și-i plecată

la iubită, și-ndărăt nu vine,

fiindcă știe că alt idol nu e

potrivit să-mi stea aici pe buze:

cald și nelipsit, ca un răsuflet!

Traducerea George Dan