Tag Archives: tramvai

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi cineva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.


Poem de Geo Bogza
Reclame

Tramvaiul 26

 

Tradiție
De când circulă douășase, familia mea are locul rezervat în tramvai. Uite plăcuța cu numele nostru. Aici a stat întotdeauna tata, aici a stat bunicul. Ședeau nemișcați cu biletul în mână, cu zâmbetul pe buze. Uite, acum eu păstrez colecția de vederi din stațiile unde oprește douășase. De la tata știu cum trebuie unsă din când în când fereastra cu lac de unghii ca să strălucească priveliștile.
Când mă mai hotăresc să cobor și s-o văd pe nevastă-mea așez în locul meu pe scaun un manechin, un portret de-al meu, și-i fixez biletul între degete.  Un manechin îmbrăcat în hainele mele de mire. Când mă întorc îl găsesc murdar de ruj pe obraz, de la domnișoarele care nu îndrăznesc să mă sărute chiar pe mine. Noaptea îmi chem nevasta și copiii la depou, îi urc în vagon, iar eu, așezat în locul vatmanului, învârt manivelele și sun din oră în oră clopotul tramvaiului până în zori.
Poem de Cristian Popescu