Tag Archives: tăcere

Când se iubesc doi oameni în tăcere…

     Când se iubesc doi oameni în tăcere
Încât destinul ce-ntre ei se-mparte
Rănind pe unul — altul e pe moarte,
Și dacă-n două inimi stă o vrere,

    Când trupurilor li-i menit să poarte
Un singur suflet pur, zburând la sfere,
Și când iubirea zvârle cu putere
Săgeți, și-aprinde două piepturi sparte,

   Și dacă spre-un final comun aspiră,
Și cum atât de mult se dăruiră
Iubindu-se, nu se iubesc pe sine,

   Și când iubirea lor e mult mai mare
Decât o mie de iubiri — cum, oare,
O clipă de mânie să-i dezbine?

Sonet de Michelangelo

[1532]

Traducerea C. D. Zeletin

 


Nihilomelancolie

Pletele-albastre ale visului mortuar
Înaintează prin ceață
În lumina caldă, bolnavă, a făcliilor
Lucește deschis un ochi mort.

 

Sub densitatea inertă
A furtunilor ucise
Lucește ireductibilul foc
Al altarelor cufundate-n tăcere.

 

Nihilomelancolia cuprinde
În nemișcare negrele uimiri.
În adâncul mormântului doarme un mort tânăr
Înecat în uitare.

 

Poem de Srečko Kosovel

 

Traducerea A. E. Baconsky


Megalopolis

Glasul meu nu se aude
în Megalopolis.
Iată, vorbesc, ridic brațele în sus
(am o porțiune de cer),
las brațele în jos și ascult îndelung,
un zumzet confuz, ca un roi monoton,
din miriade de glasuri se încheagă tăcerea…
Cât despre limbi, au evoluat analitic, sintetic
și invers
până la cea mai unanimă și-a nimănuia,
tăcerea tăcerii…


Glasul meu nu se aude
în Megalopolis

Poem de Mihai Ursachi


Requiem

                             Taică-meu și-a vândut și apa din fântână
                  ca să mă scape de singurătate
(asta v-o spun pentru că am un  văr care lucrează
     la stația de benzină),
                                 și cu toate astea ne simțeam cu toții
                ca într-un ascensor oprit între etaje
(într-o vreme ne îndeletniceam cu cercetarea duhurilor)
și singuri, apăsând,
        apăsând pe butoane, lovindu-ne cu coatele
     izbindu-ne de pereți ca fluturii, noaptea, de lună.

Viața își continua cursul normal
                      într-o tăcere întreruptă numai
de zgomotul cocoșilor de tinichea
                 răsuciți de vânt pe acoperișuri.

Mai erau și sălile de dans învăluindu-ne cu o presimțire de iarnă
            (și fetele din colțul străzii, ascuțite
     ca niște trâmbițe de alamă: tu tutu tu tu tutu tu...)

Nici un anotimp, doar acesta
                      (apăsând, apăsând pe butoane,
     izbindu-ne de pereți),
                       nici o altă liniște, doar a mea.

Apoi veniți voi, încăperi prea înguste
      pentru a fi bântuite de stafii,
                                      acoperiți-mă,
voi, urși polari, fantasme, veniți și adăpostiți-mă de vocea
                          cu care îmi strig tăcerea pe nume.

Poem de Traian T. Coșovei

Infinitul

Întotdeauna mi-a fost drag colnicul

acesta singuratic și perdeaua

de tufe nalte ce răpesc privirii

o bună parte a zării depărtate.

Dar stând aici și preajma contemplând-o,

creează mintea-mi, dincolo de-această

îngrăditură, nesfârșite spații,

și supraomenești tăceri, și-o pace

atât de adâncă și de vastă,

că-aproape inima se-nfricoșează.

Și ascultând prin aceste tufe

foșnește vântul, eu pun față-n față

tăcerea nesfârșită cu-acest freamăt;

și, iată, mi-amintesc de veșnicie,

de toate anotimpurile moarte,

de cel prezent și viu, și a lui larmă.

Și astfel în nemărginirea-aceasta

gândirea mea se-neacă: scufundarea

mi-i dulce-n astă nesfârșită mare.

Poem de Giacomo Leopardi

Traducerea Lascăr Sebastian


Viziuni

viziuni

„Nu-i asculta deci niciodată pe cei care vor să-ți fie de folos sfătuindu-te să renunți la una dintre aspirațiile tale. Vocația ta atârnă greu în tine, și după aceasta o recunoști. Iar dacă trădezi, pe tine te mutilezi, dar află că  adevărul tău se va împlini încet, căci el e aseamenea nașterii unui arbore, nu simpla alcătuire a unei formule, fiindcă timpul e cel care joacă, în  primul rând, un rol, iar tu trebuie să devii altul, urcând un munte abrupt. Căci ființa nouă, care este unitate degajată din diversitatea lucrurilor, nu ți se impune ca o soluție de rebus, ci ca potolire a conflictelor și vindecare a rănilor. Iar puterea ei n-o vei cunoaște decât atunci când se va împlini. Iată de ce am respectat întotdeauna, la om, ca pe niște zei demult uitați, tăcerea și răbdarea.”

Saint-Exupery –  Citadela

Foto: quasiote