Tag Archives: străzi

Străzile

Străzile din Buenos Aires
au și început să fie măruntaiele sufletului meu.
Nu străzile energice,
supărătoare din pricina grabei și a vacarmului,
ci familiara stradă de cartier
îmblânzită de penumbră și asfințit
și acelea și mai periferice,
văduvite de copaci milostivi
unde căsuțele austere de-abia se aventurează
copleșite de nemuritoare distanțe
și într-o viziune adâncă se pierd
de cer și de câmpie.
Pentru cel care jinduiește să descopere sufletul
toate sunt promisiunea fericirii
căci la adăpostul lor se înfrățesc atâtea vieți
dezmințind schimnicia caselor
iar pe aceste străzi, cu eroică voință de a se amăgi
umblă speranța noastră.
Spre alte puncte cardinale
străzile s-au desfășurat asemeni unor drapele;
o, de-ar flutura aceste drapele
și-n versurile mele stângace.

 

Poem de Jorge Luis Borges
Traducerea Petre Stoica
Anunțuri

Intersecția din fotografia cu zimți

intersecția dintre Calea Griviței și Strada Buzești

era un loc comun pentru noi în acele vremuri

ori că mergeam la Piața Matache sau la Piața Amzei

treceam pe acolo cu tramvaiul șase ori  zece

în ziua aia plutea parcă în aer ceva deosebit

ceva demn de amintit în atitudinea ta

erai pregătită parcă să joci într-un film sepia

asta pentru că te îmbrăcasei în puloverul de mohair

pe care îl prețuiai cel mai mult

asta  anunța o destinație deosebită

pe mine mă îmbrăcasei de parcă urma să mergem în vizită

la niște doamne sofisticate

genul acela ce ne serveau

cu dulceață de vișine și cu apă minerală rece

aduse în cristaluri pe o tavă de argint

*

totuși nu s-a întâmplat asta

am coborât din tramvaiul șase

înainte de intersecția asta unde roțile tramvaielor se certau cu macazurile

am traversat și am intrat la librăria de unde îmi cumpărai deseori

soldăței și mașinuțe de plastic colorat

de data asta ai cerut o carte

mi-ai spus că e una ce îmi va fi folositoare atunci când am să fiu la școală

eu știam că asta urma să se întâmple când „se  va da milităria jos din pod”

cum îmi prevestea Tanti Caterina vecina noastră care nu avea copii

doar o păpușă de gips căreia nu i se deschidea ochiul stâng

și care avea brațul drept aproape smuls de către un copil rău

cum obișnuia să-mi spună când îmi doream s-o ating

*

cartea asta ce trebuia să mă arunce în viitor

era fără poze dar cu multe litere așezate într-o ordine stranie

dar nu te-ai  oprit am traversat pe partea opusă  a intersecției

lăsând în urma noastră ușa primitoare a  prăvăliei cu cărți și jucării

am intrat într-o încăpere întunecoasă

unde un domn ce avea o cutie cu picioare

mai lungi decât ale televizorului nostru Cosmos 3

și în care el își băga capul

precum o babă evlavioasă  sub sutana unui preot

ne tot ruga să ne apropiem tâmplele de parcă gândurile noastre urmau

să treacă prin aceiași intersecție

tot repeta că din cutia lui

are să zboare o păsăre iar eu nu trebuie să ratez momentul

*

n-a zburat nicio pasăre

după câteva zile am avut în mână

o fotografie cu margini zimțate în care eram noi

cu tâmplele atât de apropiate

că n-ar fi putut trece printre ele

nicio înaripată

***

trec tot mai rar pe la intersecția dintre Calea Griviției și Strada Buzești

șase și zece par în zilele astea pustii numerele unor tramvaie fantomă

toate clădirile din jur sunt doar niște decoruri uitate ale unui film vechi

am  aflat între timp că atunci am cumpărat de la Librăria I.L. Caragiale

cartea cu poeziile lui George Coșbuc

din care nu te-am lăsat să-mi citești nimic

pănă când nu m-am simțit eu în stare s-o citesc  –

după ce  am parcurs-o prima dată

Rada îmi alerga printre gânduri

nu El Zorab

cum toți cei din jur își afișau intuițiile

dar toate astea nu mai au acum nicio importanță

cui ai mai putea să-i spui toate astea

poate oțetarilor care au crescut în spatele zidurilor goale

fotografia cu zimți a rămas singura dovadă

a acelei zile cu miros de nucă verde

de George Floarea