Lumină iernatică

Dacă ninge astăzi - mi-a spus ea odată -
am să îmbătrânesc cu o mie de ani. Și eu
n-am crezut în singurătatea lentă, mereu
revenind către trupul ei înghețat, pe o roată

de spaimă încet rotitoare. Eu mă roteam
în jurul ei, în timpul meu, indiferent,
întors cu fața lucie spre ea, - și neatent
împingeam la o parte gândurile pe care nu voiam

să o las să le vadă. Și când am privit pe fereastră,
am avut viziunea zilei de apoi, când în preajma noastră
se va fi deschis iarna. Am văzut-o rătăcind prin zăpadă.

Și urmele ei strâmbe urcând spre clopotul doborât
al singurătății, pândindu-i gesturile, deodată
risipite. îngropate în zăpadă, în pustiu, în urât.

Poem de Mircea Ivănescu

Publicitate

Imn iubirii

Dormi, dragostea mea, nu iubi.
Vor veni în curând și copii.
Vor veni și vor iubi pe rând,
îmbătrânit sentiment sângerând.
Vor veni, vor iubi, vor muri.
Rodul tău nu va fi nicio zi.
Vor iubi, vor muri, vor veni.
Dormi, dragostea mea, nu muri.
Fără tine-i pustie-n pustii.
Chiar de-ar fi să nu vii, să nu fii
decât o rază printre copii.
  
Poem de Matei Albastru

Mărior

Vreau să ne-azvârle aceeași furtună în genunchi,

femeie! Viața poate să-mi sape în rărunchi,

mă pot lovi și ploaia, și vremea - amândouă!

de-l am, stropit în mine, sufletul tău de rouă.

Ți-i trupul o grădină pe care-o știu din timpi,

plină-n adânc cu cântec, plină în șold cu ghimpi

în care-aș vrea să zgârii, să darm sub piele - râie,

femeie risipită în noi, ca o tămâie.

Zădarnic ucizi carnea și, fără preget, dai

visare din visarea cea fără măruntai;

zădarnic ești cetatea cu porți de fier, o mie,

pe care-aș vrea s-o nărui în timp, din temelie,

să trec cu arătura pe piatră, ca un plug,

ce duce-n tine soare, semințe și belșug.


1921


Poem de Benjamin Fundoianu

Și mările ne poartă acum mai departe (XIV)

Ioana Maria au fost nopți
când m-am gândit tot timpul la tine
și alături de mine a stat
pasărea rece a morții;
sau alteori,
pasărea necunoscută
care aduce pe aripile ei, nebunia.

În astfel de nopți Ioana Maria
eu am stat față în față
cu marile întâmplări ale lumii
cu moartea, cu nebunia
nopți în care m-am gândit la tine Ioana Maria
și am fost singur și gol în lumina dureroasă a lunii
care de pe cer îmi sugea sângele picătură cu picătură
și mă lăsa zorilor palid, pierdut.

În diminețile următoare tu mă vedeai
cum veneam la suprafața zilei
ca din străfunduri oceanice
și uitându-te la mine, spuneai: ești palid.

Da Ioana Maria, eram palid
și de câte ori am să mă gândesc la tine am să fiu palid
toată viața mea.


Poem de Geo Bogza

harvey

Să ne mărturisim

Și citim undeva cum o fată tristă se întoarce
într-un sfârșit de dup-amiază cu soare căzut
acasă, și citește o carte foarte frumoasă în care
alunecă, asemenea constelațiilor, înțelesuri fără 
să se mai suprapună vorbelor. Cartea aceea
despre care se spune aici am citit-o și eu -
și pot face acuma, cu amintirile despre ea
un joc de cuvinte hieratice, ca și cu piesele
unui joc oriental, pe care să le împing mereu către margine.
Și eu pot face o tristețe de seară despre care apoi
să povestesc, și eu pot face o nuvelă
despre serile singuratice ale unei fete amețite
de remușcările albe ale poemelor, și eu cred
că știu să vorbesc despre spaimele ca niște păianjeni
urcându-mi pe mâini, pe față, și eu...

Poem de Mircea Ivănescu

o punte

ca să construiești o punte
între malurile prăpastiei
ai nevoie de cel puțin două pietre


una care pleacă

și cealaltă care ajunge

ceva nu tocmai solid
și care-și schimbă mereu culoarea
cum ar fi o memorie
sau un cameleon

fiecare
în spate
cu propria cruce de apă

poem de Valeriu Mircea Popa (1947-2021)

Deocamdată

Deocamdată sunt încă aici şi mai stau
Nu mi se pare prea bine dar mai aştept
Mă deprind în tăcere cu spaima
Adevăratei vieţi spre care mă îndrept.

Nopţile au o lumină ciudată
Doar din când în când mă învălui bine
Întunericul în care nu mai pot să disting
Eul meu care plânge de cel împăcat cu sine

Şi cu tine şi cu cel care a pus graniţe
Între sufletul meu şi-ntre sufletul tău blând
Pregătit de plecare de multă vreme
Şi uşor obosit aşteptând

Să se ajungă până la capăt.
Deocamdată sunt încă aici şi e încă bine
Mai aştept să te văd cum te îndepărtezi încet
Şi mai aştept ceva care nu mai vine.

Poem de Ileana Mălăncioiu

Toate zborurile au fost anulate

Meditația din Golful Francezului

Visez la strălucita logodnă
a Cancerului cu Nebunia
în zilele de aur ale lunii Mai

Iubita mea cea neiubită
în ziua morții se mărită
iar poezia mai există
numai atunci cînd nu există

Tu Iris nădejdea ți-o pui în trei mii de greieri
pe care îi ții în odaia-ți

Visez la strălucita logodnă
a Cancerului cu Nebunia
în zilele de aur ale lunii Mai

Pe malul apei Neckar, pe drumul zis Zwingel
Poetul avea-ngăduița să meargă
încolo și-ncoace. Cărarea aceea de piatră
e lungă de pași două sute
și totuși ceva străbătu
prim zidul de diamant al Eonului

Tu Iris nu cugeta
la marea explozie a lumilor, la efectul
Big Bang (premiul Nobel de astrofizică)

Iubita mea cea neiubită
în ziua morții se mărită
iar poezia mai există
numai atunci cînd nu există

(Greierii spune Iris de două feluri pot fi,
cu trilul continuu sau ceilalți cu tril
fragmentat ca sintagmele
tabletelor orfice
semnal discontinuu
natura luminii)

Visez la strălucita logodnă
a Cancerului cu Nebunia
în zilele de aur ale lunii Mai

Și cât de ușor și cât de ușor ar fi totul
în clarul ether al mării acesteia,
numele stelei s-ar stinge
însă durerea
de a fi fost nu se stinge "cu toate
apele mării"

Corp negru absoarbe emanațiunea și totuși
el însuși nemântuit emanațiune continuă
neistovit este trilul
Marelui Greier
ci Soarele iată se-ntunecă
deasupra mormântului scit

Vieți fără număr o singură viață
nimic niciodată nu s-a sfârșit
decât secunda aceasta
numerotată
la infinit

Întruchipările vidului
splendid vis al
Neantului
poate că numele lui 
este Iris

Iubita mea cea neiubită
în ziua morții se mărită
iar poezia mai există
numai atunci cînd nu există

Poem de Mihai Ursachi