Tag Archives: poeți contemporani

placa de patefon

totuși cred că acul
trebuie ridicat de pe placa de patefon
atunci când  începe să obosească
nimic altceva decât un blues
o voce hodorogită de bețiv
care povestește ceva despre tine
fără să te fi cunoscut vreodată
poate că ajunsese la capătul puterilor
acel bărbat
atunci când se arunca de pe terasa
ultimului etaj
plăsmuindu-și  pe drum aripile
totul e să plătești din vreme prețul
o grămăjoară de pene
și două trei lumânări
pe caldarâm chiar lângă pâlnia patefonului
apoi dacă te îndrepți către nord
și ajungi destul de repede
într-un anumit punct al aerului
nu vei mai fi niciodată
plin de sânge



Poem de Valeriu Mircea Popa



Rar

E ciudat c-am venit printre voi atât de târziu
Și că neîmplinit voi fi mereu.
Încă rămas în vis, aștept.
Și rar, în zbor aproape stins, eu trec.
Dar mă mai tem că voi pleca-napoi copil,
Aproape trist și gol.
Dac-aș putea să aflu clipa aceea de înec
Și rar, în zbor aproape stins, să pot să trec.
♣♣
Poem de Angela Marinescu

Winter poem


Scrisoare neagră

Am avut câteva dimineți crude
cu iarbă veche. Brume imense credeam că ne
                           amestecă sufletul.
Strâns din nopți
lângă tine strânsă din zori vorbeam despre
                                    dragoste.

Și uite că otgoanele s-au desfăcut
sub privirile-ți aburite,
ai devenit ultima bancă,
ai devenit strada cu un nume de rufă,
și eu mă bucur în timp ce zgomote cad de pe ziduri,
mă bucur cu toate scorburile din suflet, așa,
în numele meu, în numele sărbătorilor pe care le-am păzit,
și nu le-ai cinstit,
degeaba vii cu întuneric în colțul surâsului,
degeaba vii cu o lacrimă desfăcută,
gata.

Poem de Vasile Vlad

Un poem de Svetlana Cârstean

Unii au murit și nu mai sînt
alții nu au murit și nu mai sînt
alții dorm deja
eu
sînt o fată zdravănă care
nu-ncetează să sară
gravitația-i cel mai simplu
de demonstrat. oricît de sus
ai sări
te întorci mereu de unde-ai plecat.

 

Din volumul „Gravitație” – Editura Trei(2015)

 

 


carne macră

doar ce-am căzut în acest sac de oase

iar pielea asta pufoasă-i doar iarba

pe care o hrănește-n adânc o moarte secretă.

gustă din pajiștea mea.

 

mâine. încă o pălărie

a domnului niciodată.

știu că mai are destule în garderobă

dar gustă, nu înghiți

 

Poem de Mugur Grosu

 


Peisaj

Dimineață
înainte de a auzi cum o fetiță cu fundiță
povestește cum a căzut
bunicul cu bărbia de chiuvetă și-a murit uite-așa!
cu briciul în mână după ce s-a ras
    cum am
tras atunci apa și mi-am căutat periuța în timp
ce clăbucul cu resturi de barbă se mai strecura
prin țevăraie în afara orașului
înălțat peste oglinda din baie arătându-mi inima
zburând dintre coaste spre piele

 

Poem de Marius Oprea