Tag Archives: poeți contemporani
Deocamdată
Deocamdată sunt încă aici şi mai stau
Nu mi se pare prea bine dar mai aştept
Mă deprind în tăcere cu spaima
Adevăratei vieţi spre care mă îndrept.
Nopţile au o lumină ciudată
Doar din când în când mă învălui bine
Întunericul în care nu mai pot să disting
Eul meu care plânge de cel împăcat cu sine
Şi cu tine şi cu cel care a pus graniţe
Între sufletul meu şi-ntre sufletul tău blând
Pregătit de plecare de multă vreme
Şi uşor obosit aşteptând
Să se ajungă până la capăt.
Deocamdată sunt încă aici şi e încă bine
Mai aştept să te văd cum te îndepărtezi încet
Şi mai aştept ceva care nu mai vine.
Poem de Ileana Mălăncioiu
placa de patefon
totuși cred că acul
trebuie ridicat de pe placa de patefon
atunci când începe să obosească
nimic altceva decât un blues
o voce hodorogită de bețiv
care povestește ceva despre tine
fără să te fi cunoscut vreodată
poate că ajunsese la capătul puterilor
acel bărbat
atunci când se arunca de pe terasa
ultimului etaj
plăsmuindu-și pe drum aripile
totul e să plătești din vreme prețul
o grămăjoară de pene
și două trei lumânări
pe caldarâm chiar lângă pâlnia patefonului
apoi dacă te îndrepți către nord
și ajungi destul de repede
într-un anumit punct al aerului
nu vei mai fi niciodată
plin de sânge
Poem de Valeriu Mircea Popa
Rar
E ciudat c-am venit printre voi atât de târziu
Și că neîmplinit voi fi mereu.
Încă rămas în vis, aștept.
Și rar, în zbor aproape stins, eu trec.
♣
Dar mă mai tem că voi pleca-napoi copil,
Aproape trist și gol.
Dac-aș putea să aflu clipa aceea de înec
Și rar, în zbor aproape stins, să pot să trec.
♣♣
Poem de Angela Marinescu
Scrisoare neagră
Am avut câteva dimineți crude cu iarbă veche. Brume imense credeam că ne amestecă sufletul. Strâns din nopți lângă tine strânsă din zori vorbeam despre dragoste. Și uite că otgoanele s-au desfăcut sub privirile-ți aburite, ai devenit ultima bancă, ai devenit strada cu un nume de rufă, și eu mă bucur în timp ce zgomote cad de pe ziduri, mă bucur cu toate scorburile din suflet, așa, în numele meu, în numele sărbătorilor pe care le-am păzit, și nu le-ai cinstit, degeaba vii cu întuneric în colțul surâsului, degeaba vii cu o lacrimă desfăcută, gata. Poem de Vasile Vlad
Un poem de Svetlana Cârstean
Unii au murit și nu mai sînt
alții nu au murit și nu mai sînt
alții dorm deja
eu
sînt o fată zdravănă care
nu-ncetează să sară
gravitația-i cel mai simplu
de demonstrat. oricît de sus
ai sări
te întorci mereu de unde-ai plecat.
Din volumul „Gravitație” – Editura Trei(2015)
carne macră
doar ce-am căzut în acest sac de oase
iar pielea asta pufoasă-i doar iarba
pe care o hrănește-n adânc o moarte secretă.
gustă din pajiștea mea.
mâine. încă o pălărie
a domnului niciodată.
știu că mai are destule în garderobă
dar gustă, nu înghiți
Poem de Mugur Grosu
Peisaj
Dimineață
înainte de a auzi cum o fetiță cu fundiță
povestește cum a căzut
bunicul cu bărbia de chiuvetă și-a murit uite-așa!
cu briciul în mână după ce s-a ras
cum am
tras atunci apa și mi-am căutat periuța în timp
ce clăbucul cu resturi de barbă se mai strecura
prin țevăraie în afara orașului
înălțat peste oglinda din baie arătându-mi inima
zburând dintre coaste spre piele
Poem de Marius Oprea