Tag Archives: poeți contemporani

placa de patefon

totuși cred că acul
trebuie ridicat de pe placa de patefon
atunci când  începe să obosească
nimic altceva decât un blues
o voce hodorogită de bețiv
care povestește ceva despre tine
fără să te fi cunoscut vreodată
poate că ajunsese la capătul puterilor
acel bărbat
atunci când se arunca de pe terasa
ultimului etaj
plăsmuindu-și  pe drum aripile
totul e să plătești din vreme prețul
o grămăjoară de pene
și două trei lumânări
pe caldarâm chiar lângă pâlnia patefonului
apoi dacă te îndrepți către nord
și ajungi destul de repede
într-un anumit punct al aerului
nu vei mai fi niciodată
plin de sânge



Poem de Valeriu Mircea Popa



Rar

E ciudat c-am venit printre voi atât de târziu
Și că neîmplinit voi fi mereu.
Încă rămas în vis, aștept.
Și rar, în zbor aproape stins, eu trec.
Dar mă mai tem că voi pleca-napoi copil,
Aproape trist și gol.
Dac-aș putea să aflu clipa aceea de înec
Și rar, în zbor aproape stins, să pot să trec.
♣♣
Poem de Angela Marinescu

Winter poem


Scrisoare neagră

Am avut câteva dimineți crude
cu iarbă veche. Brume imense credeam că ne
                           amestecă sufletul.
Strâns din nopți
lângă tine strânsă din zori vorbeam despre
                                    dragoste.

Și uite că otgoanele s-au desfăcut
sub privirile-ți aburite,
ai devenit ultima bancă,
ai devenit strada cu un nume de rufă,
și eu mă bucur în timp ce zgomote cad de pe ziduri,
mă bucur cu toate scorburile din suflet, așa,
în numele meu, în numele sărbătorilor pe care le-am păzit,
și nu le-ai cinstit,
degeaba vii cu întuneric în colțul surâsului,
degeaba vii cu o lacrimă desfăcută,
gata.

Poem de Vasile Vlad

Un poem de Svetlana Cârstean

Unii au murit și nu mai sînt
alții nu au murit și nu mai sînt
alții dorm deja
eu
sînt o fată zdravănă care
nu-ncetează să sară
gravitația-i cel mai simplu
de demonstrat. oricît de sus
ai sări
te întorci mereu de unde-ai plecat.

 

Din volumul „Gravitație” – Editura Trei(2015)

 

 


carne macră

doar ce-am căzut în acest sac de oase

iar pielea asta pufoasă-i doar iarba

pe care o hrănește-n adânc o moarte secretă.

gustă din pajiștea mea.

 

mâine. încă o pălărie

a domnului niciodată.

știu că mai are destule în garderobă

dar gustă, nu înghiți

 

Poem de Mugur Grosu

 


Peisaj

Dimineață
înainte de a auzi cum o fetiță cu fundiță
povestește cum a căzut
bunicul cu bărbia de chiuvetă și-a murit uite-așa!
cu briciul în mână după ce s-a ras
    cum am
tras atunci apa și mi-am căutat periuța în timp
ce clăbucul cu resturi de barbă se mai strecura
prin țevăraie în afara orașului
înălțat peste oglinda din baie arătându-mi inima
zburând dintre coaste spre piele

 

Poem de Marius Oprea


Bdin II

Continuă să visezi,
dragostea mea…
Continuă să visezi…
Cu palmele am să-ți feresc
                              pleoapele
                              de razele aspre
Continuă să visezi,
dragostea mea…
Continuă să visezi…
Vezi, uite cum râul
          și orașul
          zâmbesc
Continuă să visezi,
dragostea mea…
Continuă să visezi…
Numai în vise suntem puri
                                            și buni
                                            și adevărați
Continuă să visezi,
Continuă să visezi…
dragostea mea…
Numai în visele tale
                                pentru scurtă vreme
                                voi învia

Poem de  Ivan Hristov din volumul „Bdin, urmat de Poeme Americane” (Casa de Editură Max Blecher-2016)
Traducere de Claudiu Komartin și Lora Nenkovska

Când începi să mori

Vai, primul rid e ca prima pereche
de pantaloni scurți pe care-i îmbraci
e primăvară timpurie sau o toamnă
plină de cochilii de melci goale

chemi prietenii râzi le spui e
aproape o mică sărbătoare ei încă
nu au riduri sunt emoționați în
orașul de provincie lucrul acesta

trebuie îndelung comentat tu
începi să mori e ciudat chiar și
becul care-și zdrobește lumina de geam
a început să te încurajeze…

Poem de Adrian Alui Gheorghe

 


Autoportret la tinerețe

Trebuie tată să rămâi între lucrurile utile
eu voi pleca cu nebunii pe malurile râului la cules de podbal
eu trebuie să păstrez memoria în afara ordinii
învelind-o în nisipul roșu.
Trebuie tată să rămâi între lucrurile utile
eu voi locui în podul casei voi bea vinul tare
eu trebuie să exprim acel sunet fantastic de tăios ce se naște
când numele se izbește deasupre lucrului pe care îl denumește.
Trebuie tată să rămâi între lucrurile utile
eu voi dansa frumos în vis arătându-mi-se
felinare  umbroase.
Poem de Ion Mureșan