Tag Archives: păpușă

Cântec de leagăn pentru păpușa cu pleoape căzute

George Floarea - cântec de leagăn pentru păpușa cu pleoape căzute

Volumul meu de debut apărut în această lună la Casa de Editură Max Blecher.

 


Un poem de Ioan Es. Pop

la treizeci șase, am învățat să mă rog. am făcut rost cu chiu cu vai

de un dumnezeu al meu, o păpușă de gumă, ferfenițită

cu buzele groase, cu o mâna sărită din umăr,

cu cauciucul de pe pântece tăiat. până la urmă

numai atâta dumnezeire mi-a fost dat mie să aflu

și nu-i, poate, păpușa asta de gumă cel mai puțin dumnezeu ce i s-a dat unui om.

*

de asta, în camera unde stau, l-am pus la loc de cinste, pe masă.

la dumnezeul meu, acesta, nu îmi e rușine să mă rog

nici când mă întorc acasă pe patru cărări, abia reușind să îi arunc

două-trei vorbe deșucheate înainte să mă prăbușesc

cu capul pe masă și cu mâna peste beregata lui.

*

e drept, cu dumnezeul ăsta de gumă o să fiu mai puțin iertat.

dar, așa schilod cum este, pare mai puțin nepăsător

și când mă rog nu urlu, n-are rost, oricum n-aude,

totuși i-am retezat urechea, ca să-mi pară

că dacă i-o lăsam m-ar fi putut auzi. deci când mă rog

nu urlu. nu mă jelui.  nu cer îndurare. am învățat să mă rog

ca la orice lucru fără rost. nu mă uit la cer,

e limpede: nu am venit de acolo.

*

mă rog cum pot: uneori tăvălit pe dușumea, alteori

șuierându-i în urechea teafără un cântec deocheat,

el oricum n-aude, dar cu el e mai puțină teamă,

mai puțină singurătate-n casa asta.

*

poate doar moartea îmi va fi la fel de nemiloasă

ca moartea pe care dumnezeul celorlalți o pregătește

pentru fiecare dintre-ai lui în parte

pe dumnezeul meu eu însă-l pot ierta și pentru asta,

el n-are habar, doarme căzut într-o rână pe masă,

când mă rog nu urlu, el oricum n-aude,

abia lălăi un cântec deșucheat, mă clatin spre el, îi caut gâtlejul

mă-mpleticesc și-ngenunchi.