Tag Archives: noaptea

song for myself

La vârsta

când poezia

nu mai e

o chestiune de

glande

oboseala îți face

ordine-n casă.

Îți pune pe masă

ciorba de

burtă

 a

bărbaților singuri.

Și începe

să-ți maseze

ușurel

tălpile.

Iar la noapte

(ca o femeie puternică

și o comunistă cinstită)

o să-ți lege de gât

un fular alb

o cravată de pioner.

Dar nu asta e

liniștea.

Dai de pământ cu

veioza.

La capătul nopții

nu-i decât capătul nopții.

Capătul

oribil al

nopții.

Poem de Octavian Soviany  din excelentul volum „Pulberea, praful și revoluția„(2012)


Sintagmele în care vine noaptea

— Noaptea cu foile ei

nu mai are probleme particulare. Un lexicon

cu lucarne din care ies pe rând aproape la întâmplare

trupul tău uneori trupul meu

biete sintagme peste care se plimbă un abur subțire. Și cât

de mult am vrut să nu mai fie moarte în casa aceasta

cât de mult. Umblam după rochia ta ca după o ediție rară

zăpăcit de cutele în care ghemuiau stropi de ploaie.

Așa am trăit: între cuvinte și carne. Nu pădurile de

mesteceni

niciodată cerneala în care poți fi un prizonier taciturn

o petală nimic din toate acestea. Noaptea doar. Ea și

trupul tău uneori trupul meu

sintagme peste care se plimbă un abur subțire.

 

Poem de Aurel Dumitrașcu