Tag Archives: Mugur Grosu

Cenaclul „Marin Mincu” – invitație

 


Dana Banu și prietenii

 

Afiș realizat de Ana Toma.

 

Iată și câteva imagini de la ultimul eveniment „Dana Banu și prietenii”.

Dan Iancu

Mugur Grosu

Ștefan Mardale

Dana Banu

 

 


Dana Banu și prietenii (invitație)


9 ani fără Gellu Naum

Miercuri, 29 septembrie, ora 20, va avea loc  la Clubul Țăranului Român,  lectura publică „Pasageri în tranzit”  din versurile lui Gellu Naum. Spectatorii vor fi invitați să recite iar Ada Milea și Mitoș Micleușanu vor cânta pe textele autorului „Zenobiei”.

*Am preluat această informație și posterul de pe blogul lui Mugur Grosu.


Poeții și iubirea


Vineri  5 februarie, am participat la a doua lansare a antologiei de versuri „iubirea e pe 14 februarie”, asta s-a întâmplat în Shelter Pub. Antologia cuprinde câte un poem de dragoste din creațiile a 56 de poeți români în viață. Din câte am înțeles de la Andrei Ruse (inițiatorul acestui proiect), cartea se adresează cu precădere publicului tânăr. Se dorește o  apropiere a tinerei generații de  poezie. Acest volum a apărut la Editura Vinea, o editură care s-a dedicat în ultimii ani poeziei tinere.

Dintre cei prezenți cu creații poetice în această antologie au fost la întâlnirea cu cititorii: Octavian Soviany, Gelu Vlașin, Livia Roșca, Claudiu Komartin, Marius Ianuș și Mugur Grosu. Ioan Es. Pop nu a mai putut ajunge, din păcate. Moderatorii evenimentului au fost Dragoș C. Butuzea și Sorin Despot.

Pe lângă faptul că s-au citit o parte dintre poemele aflate în acest volum s-a încercat și un dialog cu cititorii. Marius Ianuș  a fost cel care a provocat o discuție despre iubire, mai exact iubirea față de Dumnezeu, treaba asta i-a contrariat pe mai toți cei prezenți, în general persoane tinere care au găsit nepotrivită  o astfel de discuție în contextul general al cărții. Moderatorii au avut grijă ca discuția să nu degenereze sau să se lungească inutil sub forma unei confruntări de idei fără finalitate, având în vedere tema atât de generoasă.

Sper ca antologia „iubirea e pe 14 februarie” să-și atingă dezideratele  pentru care a fost concepută, mai ales că este în desfășurare săptămâna aceasta un turneu de prezentare a acestei cărți prin mai multe licee bucureștene. O fost o seară plăcută, chiar dacă și această locație s-a dovedit neîncăpătoare, astfel că mulți dintre cei prezenți au trebuit să stea în picioare. Una peste alta a fost un eveniment reușit care a făcut o bună „propagandă” poeziei contemporane.

Q


Literatură de firmă


Institutul Blecher (VII) – proză cu lumini și umbre

A trecut mai bine de o săptămână de la ediția a VII-a  a seriei de lecturi din literatura contemporană adăpostite de aura rafinatului scriitor Max Blecher. Inițiativa lui Claudiu Komartin numită inspirat Institutul Blecher devine de la o ediție la alta un fenomen binefăcător în peisajul vieții literare. Mărturisesc că de când saitul Roliteratura a fost teatrul unui scandal între inițiatorii lui,  lucru care m-a  întristat și făcut să nu mai postez nimic în acel spațiu literar virtual, am găsit un liman în acestă inițiativă agreabilă și deschisă spre valorile momentului (literare, bineînțeles).

Așa cum s-a promis, s-a citit proză. Primul a fost Mugur Grosu,  a citit o proză ce a apărut  în antologia de texte ale mai multor scriitori sub titlul de „Prima mea beție”, una dintre cărțile dintr-o colecție de zece  apărute la Editura Art. Textul prezentat de Mugur a fost pe placul celor prezenți, eu știam o parte din el pentru că urmăresc blogul lui, a primit în urma comentariilor  reacții preponderent pozitive.

Stoian G. Bogdan a citit patru texte care i-a captat pe cei prezenți dar nu i-a convins că aceste texte au și valoare literară. E drept, primul dintre ele avea și calitate, o parte dintre comentatori au recunoscut asta, e vorba de proza numită ,,Lupancii”. Oricum, Bogdan s-a remarcat până acum cu poezia sa (volumul Chipurile este unul dintre ce le mai bune cărți de poezie apărute în 2009) și chiar și acest debut al său cu proză nu a fost complet ratat, a avut parte și de încurajări, semn că impulsul său de a scrie proză nu este chiar în zadar și orice debut poate avea și unele sincope.

Au comentat cum se întâmplă de obicei: Claudiu Komartin (care este și moderatorul acestor întâlniri), Adrian Diniș, Ela Victoria Luca, Gelu Diaconu, Sorin Despot, Andrei Ruse, Felix Nicolau și Cătălina George. Au mai fost prezenți Gabriel Daliș, Dana Banu, Cosmin Dragomir, Florin Caragiu, Gabriela Toma, Anca Duma, Ilieș Gorzo  și Alina Surduc. Astfel s-a mai consemnat încă o întâlnire animată de exerciții de spirit, dar lipsită de accente negative, a ceea ce deja mulți dintre cei ce iubesc literatura tânără știu că se numește Institutul Blecher, club de lectură.

Text și foto: quasiote