Tag Archives: moartea

atac moartea

o atac în timpul existenţei mele

o atac în timpul zilei şi-n timpul nopţii

într-un timp care nu mai este

al nopţii al iernii sau al

ultimei însoriri înaintea amurgului

o atac într-un timp care este al

atacului meu asupra morţii

ca şi cum ar putea moartea să existe

aşa cum există acest pămînt care urcă

în dreptul meu

în dreptul păsărilor în zbor

să existe asemenea apelor sau mîinii mele

asemeni casei în care locuiesc să existe

în felul în care poate fi părăsită

şi oricînd regăsită

să existe în felul existării lucrurilor în univers

care îmi dau astfel libertatea

aceasta ar fi scopul atacului meu asupra morţii

Poem de Gheorghe Iova


Moartea pe ape

Phlebas fenicianul, mort de două săptămâni
A uitat de țipătul pescărușilor, de hula mării adânci
Și de câștig și de pierderi.
                             Curentul în adâncul mării
I-a dezgolit oasele în șoapte.  Sălta, cădea pe brânci
A trecut prin vremurile bătrâneții și tinereții
Coborând în bulboană.
                                      Păgân sau evreu
Tu, care rotești roata cârmei, cu fața întoarsă în vânt,
Gândește-te la Phlebas, odinioară frumos și înalt ca tine.

Poem de T. S. Eliot
Traducerea Mircea Ivănescu

Septembrie

În septembrie

când argintul topit

picură lin

peste noaptea grădinii,

Moartea, bătrână zeflemitoare,

vine șoptindu-ți

ca un prieten delicat,

ce-și amintește de tine.

Sub trandafirii verii

când purpuriul aprins

se îngână cu-amurgul

frunzelor roșii sălbatice,

iubirea cu mâini mici

venind te atinge,

deșteaptă mii de amintiri

și delicat îți șoptește

întrebări fără răspuns.

Poem de Carl Sandburg

Traducerea A. E. Baconsky


Billy Collins


moartea ca naștere în altă parte

Un câine

un câine care se mănâncă singur nu trebuie
să fie mai mult de-atât dacă îi este foame
în cazul oamenilor care se mănâncă singuri
foamea este de cunoaştere sau de înţeles
nervii sunt devoraţi cât ai clipi
doctorii îi reînnoadă cu liţă
şi iar sunt sfâşiaţi cu dinţii
oamenii aceştia înghit
bucăţi tot mai mari din ei
hălcile pline de sârmă
le distruge stomacul
şi nu mai au în ce
să simtă iubirea

nimic nu mai înţeapă
nimic nu mai taie
nimic nu mai găureşte
nimic nu mai zdrobeşte

doar acul, foarfeca, burghiul
şi dintele.

lupta se dă pe locul din
inima teoretică a adversarului
acţiunea este invazie
goală ce curge
prin momentele din care
au fugit
toţi oamenii cu amintirile lor
inclusiv pământul călcat
de ei în picioare
păsările au zburat şi ele
până la autodispariţie

tu treci pe lângă tine
eu trec pe lângă mine
oamenii ce se mănâncă singuri
stau în casă şi pe stradă
nu vezi picior de câine.


Mami și Tati

Copiii au venit cu copiii lor
Copiii lor au venit cu copiii lor
Copiii copiilor lor au venit cu copiii lor
Copiii părinţi, copiii bunici, copiii străbunici
Copiii veniţi cu copiii.


Niște cortine

Ne plesnesc cortinele
Se limpezeşte vederea,
E haos pe scenă,
La 12 fix se coboară în sală
Cu sticlele de şampanie în mâini
Şi acolo se ciocneşte un
pahar cu publicul
în loc de asta se instalează surpriza
ne dăm din senin capete în gură şi
râdem de mama focului cu buzele pline de
sânge, cu limbile muşcate.

Poeme de George Vasilievici ( 1978 – 2010)


Cel mai cuminte animal

am ieșit într-o duminică  în parc

la rugămințile micuței Ioana

m-am așezat pe o bancă

undeva în apropierea locului de joacă


calm îmi urmăream nepoata

prinsă în zarva jocului

în părul ei

o rază

fanda


încălzită de soarele de mai

asurzită de vocile ascuțite ca niște florete ale copiilor

moartea mi-a ieșit de sub piele

s-a transformat în cel mai drăgălaș animal

și a fugit la joacă


moartea mea era cel mai cuminte animal

și copiii au amuțit mângâind-o pe bot

pe creștet

pe spinare


niciunul n-a îndrăznit s-o tragă de coadă

numai eu priveam îngrijorat către ei

aproape orbit de soarele de mai

Text de George Floarea

visând

Ioana visând

Foto: quasiote