Tag Archives: Mariana Marin

Mutilarea artistului la tinerețe


Dark ages

Un copil cu ochii de câine
m-a întrebat într-o zi
dacă este greu să ajungi scriitor.
Era iarnă și totuși ploua
pe drumul scurt dintre școală și casă.
Gunoaiele tăvălite de ape
se spălau cu frenezie.
Până și gunoaiele voiau să se spele.
Le simțeam bucuria când o băltoacă
mi-a mângâiat tălpile prin pantofi.
Laptele nu venise.
Ne-am așezat cuminți (o, mult prea cuminți)
la coadă dar n-am rezistat.
Era mult prea frig.
Câinii cartierului începuseră să latre,
beznă era tot mai groasă, n-aveam mănuși,
Țipenie-de-Om zăcea lat la intrarea în casă.
Pană-de-Curent și el, cu Pană-de-Gaz,
prin cotloane, la bârfă.
Frig, foarte frig,
frig și gheață, greață.
Un copil orfan m-a întrebat într-o zi
pe drumul scurt dintre școală și casă
dacă este greu să ajungi scriitor.
Un ochi de câine bătut
i-a răspuns unui alt ochi de câine bătut
să privească mai bine în jur
până când o să învețe să latre
să-și îndrepte gâtlejul când
stelele-n sus,
libertatea departe.
Poem de Mariana Marin

În primele ore ale dimineții

Le dăduseră atâta putere
cât să înțeleagă că nu o vor avea niciodată
(dar asta mult mai târziu)
Îi cumpăraseră ieftin
cohorte de mărăcini în jurul gâtului
și drumul presărat cu orez.
La întoarcere
(dar și asta mult prea târziu).
unii aveau ochii scoși
iar alții purtau pietre în jurul picioarelor.
∗∗
„Lumea pe care noi o repetăm bâlbâind”
„Lumea pe care noi o repetăm…”
Le dăduseră atâta laț
cât să-și dorească o ghilotină adevărată.
Dimineața,
în primele ore ale dimineții.

Poem de Mariana Marin


Destin

Se iubeau
dar nu pentru că se vedeau rar
— așa cum s-a consemnat mai târziu.
Se iubeau pentru că aveau aceeași frică
și aceeași cruzime.
Făceau lungi plimbări prin cartierele vechi
și își înscenau unul altuia viitorul
                            /praf și pulbere,
                            praf.../


Poem de Mariana Marin

Casa morții

Între noi n-au mai rămas
decât acești copii de hârtie
pe care dimineața îi traversăm strada.
Refuzul de-a continua astfel specia.
Refuzul meu de a fi o altă casă a morții
pe astfel de vremuri.

 

Poem de Mariana Marin


Un poem de Mariana Marin

Elegie XVIII
La sfârșit rămâne doar spaima
și acel sentiment de pustietoare siguranță,
— a limitelor,
dintre un măr putred  și unul sănătos.
Dacă întind mâna,
aș putea avea certitudinea existenței mele
între fotoliul nichelat și fereastră.
Dacă îmi biciui conștiința,
ar putea să iasă și un lucru bun,
— un pumn de cenușă aromată și scânteietoare,
care va pleca din nou în lume…

 

Dar nimeni nu apropie fotoliul nichelat de fereastră.
Știu: pământul nu primește decât carnea crudă,
care nu va mai pleca niciodată în lume, la fel…

Culturale

*Azi, săptămânalul de informație și analiză culturală „Observator Cultural”  a apărut împreună cu un excelent supliment dedicat poetei Mariana Marin. Am citit fără răsuflare articolele și mărturiile dedicate acestui personaj aparte al literaturii române.  Sunt foarte încântat de tot ce am citit, țin să le mulțumesc  celor care au scris  atât de animați de iubire pentru ea, rânduri care mi-au întregit în minte imaginea acestei ființe demnă de tot respectul celor care iubesc poezia. E vorba de Nora Iuga, Carmen Mușat, Cristina Ispas, Adina Dinițoiu, Doina Ioanid(care i-a dedicat un poem plin de iubire), Radu Vancu, Liviu Antonesei, Claudiu Komartin, Caius Dobrescu, Tudor Jebeleanu și Cezar Gheorghe, aș  vrea pe toți să-i îmbrățișez pentru acest frumos gest de care au dat dovadă cu realizarea acestor pagini dedicate Marianei Marin. „Observator Cultural” pregătește și alte astfel de bucurii cititorilor săi, e vorba de alte două apariții dedicate lui Virgil Mazilescu și Cristian Popescu.

Text de quasiote

Nebunia de a gusta trandafir


La rădăcina firească a răului

eu pun o irezistibilă poftă de a-mi săruta în voie mâinile.

(Ah, prietene

– nebunia de a gusta trandafir

atârnați cu o ureche de rozul bun simț)

La 17 ani,

la 23 și la iarnă,

voi continua să-mi amintesc de mine cu aceeași precizie diabolică.

Ca și cum pleoapele mi-ar crește pe vârful unghiei

– la bătrânețe mi-aș rotunji buzele

pentru cuvântul acela croncănitor…

Text de Mariana Marin


** Duminică 4 octombrie, Institutul Blecher vă invită la a II-a ediție a întâlnirilor literare cu poezia contemporană, vor citi din creațiile lor poetice Vasile Leac și Mihai Duțescu. Asta se va întâmpla în Dharma Bar (pe Blănari vis-a-vis de Club A) de la ora 14,30.