Tag Archives: Lucian Blaga

Tinerețe, zi, bătrânețe și noapte

Tinerețe zgomotoasă, plină de plăceri,
iubitoare. – Tinerețe plină de grație,
putere și vrajă,
știi tu că bătrânețea poate veni după tine
cu tot atâta grație, putere și vrajă?
Tu, zi, care răsuni din plin, strălucitoare,
zi a enormului soare,
plină de lucrări, de ambiții și râs:
Noaptea calcă în urma ta
cu milioane de sori, cu somn,
și întuneric ce întărește și înviorează.

Poem de Walt Whitman

Traducerea Lucian Blaga


Asfințit

Peste-aceleași arătări și-aceleași case
clopot de sear-aud. Și stau în cruce
cu o zi sub cer pierdută.
Prin ani subt poduri se depărtează
ce focuri vechi? ce nouă plută?

 

Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă.
Se desface — care poartă?
Se deschide — care ușă?
Ies vârstele și-mi pun pe cap
aureolă de cenușă.

 

Întârziind subt vremi schimbate,
îmi taie drumul — care prieten?
Îmi taie pasul — ce vrăjmaș?
Ah, păsărea Foenix ca altădată
nu mai zboară peste oraș.

 

 

Poem de Lucian Blaga.


În lan

De prea mult aur crapă boabele de grâu.
Ici colo roșii stropi de mac
și-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin  ai cerului
și cântă.
Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinți, fără mustrări, fără căinți
și fără-ndemnuri, numai trup
și numai lut.
Ea cântă
și eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naște sufletul.

Poem de Lucian Blaga


Pentru memorie

fotocopie

O fotocopie a unui manuscris aflat la Memorialul Victimelor comunismului și al Rezistenței de la Sighet.