Tag Archives: Livia Ștefan

Wood Be Nice


Dana Banu și prietenii

 

Afiș realizat de Ana Toma.

 

Iată și câteva imagini de la ultimul eveniment „Dana Banu și prietenii”.

Dan Iancu

Mugur Grosu

Ștefan Mardale

Dana Banu

 

 


Institutul Blecher (XIV) – Felix și Livia

De două ediții la Institutul Blecher se citește proza înaintea poeziei, acest lucru m-a avantajat  fiindcă am întârziat destul de mult dar am reuşit totuşi să prind lectura poetei Livia Ștefan. Asta nu înseamnă că nu îmi pare rău că am ratat în mare parte lectura lui Felix Nicolau,  bucurându-mă doar de audierea ultimelor paragrafe. Am remarcat și de acestă dată chipuri noi, fiecare dintre cei care au citit la Blecher au atras spre acest loc prieteni și admiratori, iar unii dintre ei au devenit prezențe obișnuite la aceste seri de lectură.

Felix Nicolau a citit un text intitulat „Instrucțiuni de folosire a părului alb”  ce face parte dintr-o carte de proză scurtă pe care o are în pregătire. El i-a îndemnat pe cei prezenți să nu aibă nici o reținere în ai spune deschis impresiile despre textul prezentat, faptul că el este și un critic recunoscut nu are trebui să-i sperie,  mărturisind apoi că se simte mai apropiat  de postura de scriitor decât cea de critic. Și a avut parte de reacții variate și de substanță care sper că l-au mulțumit.


Livia Ștefan a citit un grupaj de poeme denumit „re.volver”. Ea este genul de om expansiv și creativ, asta se simte în tot ceea ce face, fie că este poezie, fie fotografie. Dar pentru că data asta a fost vorba de poezie, pot spune că textele citite de ea au stârnit ca și proza lui Felix, reacții variate. Sunt sigur că atunci când debutul ei poetic se va produce, va fi unul de substanță.

Așa cum spuneam, fiind o audiență numeroasă, s-au găsit și de data aceasta acei comentatori care au accentuat atât calitățile cât și lipsurile observate de ei în textele prezentate de către cei doi autori. Ei au fost: Adrian Diniș, Dumitru Bădița,Victor Potra, Cătălina George, Leonard Ancuța, Lavinia Țuculescu, Traian Rotărescu, Florin Caragiu, Dragoș C. Butuzea, Cris Tănăsescu și Claudiu Komartin (organizatorul și moderatorul evenimentului). De remarcat este și prezența lui Radu Aldulescu, unul  dintre cei mai importanți romancieri ai literaturii noastre de după 1989. El a spus câteva cuvinte apreciative la adresa prozei lui Felix Nicolau, propunându-i acestuia să-i schimbe titlul pe care l-a găsit neinspirat. I-am mai remarcat printre cei prezenți pe Stoian G. Bogdan, Gelu Vlașin, Andrei Ruse, Dana Banu, Ofelia Prodan, Loredana Caloian, Eugen Bot, Ștefan Ciobanu, Ana Toma, Mălin Stan și Elis Ioan.

A fost încă o ediție deosebită a Institutului Blecher, am rămas totuși cu regretul că am întârziat și nu am putut prinde în întregime prestația lui Felix Nicolau.  (Mai multe detalii și fotografii puteți găsi pe saitul dedicat Institutului Blecher)

Q



Institutul Blecher (XIV) – Invitație

Institutul Blecher vă invită la a XIV-a sa ediție ce va avea loc în Sala Oglinzilor de la sediul USR (Calea Victoriei nr. 115). Asta se va întâmpla miercuri 17 martie începând cu ora 18,30. Invitați sunt scriitorii Felix Nicolau și Livia Ștefan.