Tag Archives: literatură contemporană

Serile Tracus Arte

Joi(21 aprilie), în ArtJazzClub din București (B-dul Nicolae Bălcescu, nr, 23A, la subsolul Galeriei Orizont), începând cu ora 17 se va desfășura evenimentul „Serile Tracus Arte”. Un club aristrocratic de lectură și discuții libere propus iubitorilor de literatură de Editura Tracus Arte. Tema discuției va fi „Cele mai frumoase poeme din 2010”. Invitați sunt poeții Claudiu Komartin și Radu Vancu, ei fiind și cei care s-au ocupat de antologia ce cuprinde cele mai frumoase poeme ale anului 2010, o carte apărută la Editura Tracus Arte. Moderator va fi Cosmin Perța. Intrarea este liberă.

Institutul Blecher(ediția a XVI-a) – între real și fantastic

Pe 31 martie, la ediția a XVI-a  a Institutului Blecher am avut ocazia să fac cunoștintă cu doi autori pe care îi știam doar de pe saiturile literare, e vorba de tânăra poetă Ioana Miron și scriitorul Silviu Gherman. Ioana Miron a citit un grupaj de poeme intitulat „Convulsii și imitațiile lor”, iar Silviu Gherman un fragment de proză numit „Text în lucru”.

Despre poezia Ioanei Miron, cei prezenți au formulat opinii ce s-au încadrat între desființare și încurajare. Ca la orice debut, s-au observat atât lucruri bune, cât și sincope.

Fragmentul de proză citit de Silviu Gherman a stârnit la rândul lui discuții aprinse. Lumea fantastică din textul prezentat a reușit să-i capteze pe o mare parte dintre cei prezenți, au fost  câțiva care s-au declarat nesatisfăcuți aducând şi argumente în sprijinul poziției lor.

 

Din punctul meu de vedere, poezia Ioanei Miron dă senzația unei fragmentări excesive, a unui angrenaj rece care nu poate stârni nimic cititorului în urma lecturii. În fiecare poem am întâlnit doar rânduri sau unele formulări  demne de luat în seamă, prea puține din păcate.

În schimb la proza lui Silviu Gherman m-a captat, atât povestea în sine, cu toată încrengătură ei de personaje fantastice, dar și ce se vede dincolo de ea. Tehnica lui în mai multe straturi e o metodă foarte bună de a atrage cititorii  interesati de scrierile menite a îi provoca la reflexivitate.

A fost și de data aceasta la Institutul Blecher o întâlnire încărcată cu acele aspecte ce ar fi bucurat orice iubitor de literatură.

Q


Iată unul dintre poemele prezentate de Ioana Miron:


 

steril


 

nebunia

e mult mai frumoasă dacă începe noaptea


 

 

 

 

în contratimp

două seringi se bat pentru aceeași venă

nu câștigă niciuna


 

 

 

 

din patru variante

alegem pe a cincea

strada sângerează hoți de zâmbete

zâmbetul meu

zâmbetul altora

terminăm

în coji de portocale

un poem ratat

captiv într-o carte de colecție

din care muști steril

când

vine cineva și așteaptă fără milă

să transpiri

inactiv

firmituri


 


Invitație la Institutul Blecher

Institutul Blecher vă invită la prima sa ediție pe acest an (sezonul al II-lea), într-o nouă locație, e vorba de Sala Oglinzilor de la sediul USR (Calea Victoriei nr. 115). Asta se va întâmpla miercuri 10 februarie începând cu ora 18. Invitați sunt  cunoscuții scriitori Ioana Bogdan și Radu Vancu.