Tag Archives: kaside

Poezie persană – Amiri (1860-1917)

Sadeq Khan din Farahan, supranumit „Adibel-mamalek”(Cărturarul împăraților) și semnând Amiri a aparținut unei familii de literați. Cu o cultură vastă, cunoștea mai multe limbi străine din Orient și Occident. A participat la mișcarea revoluționară fiind la conducerea  mai multor ziare (Adab, Madgiles, Araghe-Adgiam și Afttab). A cultivat toate formele tradiționale de poezie, având ca gen preferat kasâda, în care și-a exprimat ideile novatoare, criticând vechea societate persană și adversarii politici. Opera sa, profund originală, poartă pecetea culturii europene.

Războiul

La-nceput războiul pare o mireasă

care-ncântă și răpește inimi;

are-o față aprinsă cum e Noo-Ruz-ul,

are părul negru: noaptea cea mai lungă.

Cine-i vede fața, mult se minunează

și-și îmbată ochii mijlocul privindu-i.

Apoi, când războiul și-a încins cuptorul

și văpăi de ură au cuprins văzduhul,

vezi ce e războiul: lup cu surlă hâdă,

porc mistreț cu colții sparți de grea izbire,

babă-cloanță știrbă cu păr alb ca iarna:

nu mai poate mintea la bărbați s-o fure,

c-un sărut nu poate un popor să-nșele

sufletul să-i fure sfâșiindu-l, pradă.

Jaf aduce-n pieptul plin de vitejie,

sângele prădându-i omului războinic.

Cine doar o dată mijlocul îi vede,

simte cum îi crește-n spate o cocoașă,

și, privindu-i fața, spatele-și întoarce.

Traducerea George Dan


Poezie persană – Manucehri (996 – 1040)

S-a născut și a murit în Damghan, fiind unul dintre descendenții familiei Samanizilor. A scris influențat de poeții arabi kaside și mosammaturi(poeme strofice), introducând în creația sa multe cuvinte, teme și prozodie arabă. Ideile originale, descrierile viu colorate, alegerea unor metafore și comparații îndrăznețe, vigoarea temperamentului său poetic l-au inclus în rândul clasicilor literaturii persane. Poemele sale bahice aduc un suflu înnoitor în acest gen, fiind peste cele ale predecesorului său Rudaki.

O, tu, vinule!


O, tu, vinule, doar ție sufletu-mi jertfesc și trupul,

căci doar tu întotdeauna îmi alungi din piept mâhnirea!

Treburile-mi merg strună numai dacă-mi râzi în cupă,

și trezirea și somnia îmi sunt dulci numai cu tine.

Doar cu tine mi se-alină focul inimii și traiul,

doar cu tine simt în vine bucurie și plăcere:

oriunde te duci în lume și te-ntorci, rămân cu tine!

O, licoare minunată, mi te-a dăruit chiar Domnul,

căci prin tine îmi recapăt liniștea din trup și suflet.

Fie amfora că-mi umpli, fie că pocalu-mi umpli,

fie că te port în palmă, ori că mi te simt în gură —

an de an, mireasma-ți dulce pururi mi-o aducă vântul!

Rumenala feței tale lase-mi pete pe cămașă!

Voi, prieteni dragi și darnici, când muri-voi, să-mi închideți ochii,

și spălați-mi trupul doar în vinuri, roșii vinuri!

Doar din boabe dulci de struguri presărați-mi mirodenii,

și din frunze verzi de viță să-mi însăilați un  giulgiu.

Să-mi săpați o groapă-n umbra verde-a unei bolți de viță:

numai astfel cea din urmă locuință o să-mi placă.

Dacă-n ziua judecății Dumnezeu în rai m-o duce,

cu smerenie-i voi cere doar un râu de băutură.

Traducerea George Dan