Tag Archives: John Berryman

cântec 226

Fantastic tunet zgâlțâi tăriile, în înalt.

Animalele se așezară față în față & se priviră feroce.

Henry se temea.

Dragostea ei, care nu era chiar cea a unei fecioare,

nu reușea să-i aline spaimele teribile, care ajungeau

departe într-o așa lume.

 

Se ridică din beregate durerea. Dispărură în aer

mulți, și mulți pe pământ, și mulți în ape.

Nu era un loc de iubit.

Degete în ochi, explozii enorme ale

ceea ce nu știm, până când trezia devenea un viciu.

„Căderile noastre nu garantează”, zicea un prieten.

 

Am văzut-o  în vis, din visul meu ea se trezea,

drăgălășenie & galanterie & iubire

și tot tacâmul.

Avea părul lung de parcă părul lung e de  ajuns

ca să înece ca un fum ororile. Ce făcea în fum

cu ea el nu va spune.

 

Poem de John Berryman

 

Traducerea Radu Vancu

 

Anunțuri

Cântec vis 123

Îmi smălțuie podeaua soarele dinspre est, casa mea
                                                                                     dă spre nord,
n-am nimic de zis decât că-mi smălțuie podeaua
și m-ar smălțui și pe mine
dac-aș sta întins pe podeaua aia, așa cum de altfel
am stat, încercând din greu să încalec un gând
nu lipsit de grijă

 

în  timpuri uitate, cu excepția lui New York Times
care nu poate uita. Există întotdeauna morga.
Există oameni în morgă.
Oamenii ăștia au acces. Fără somn, în poziție,
visează întruna trecutul
Colosală în zori vine a doua lumină

 

toți murim, pe podea, la morgă
și trebuie să murim pentru totdeauna, c’ est la mort
o strălucire amețitoare
suprema gloire
post-mach, probabil în chiloți
așa cum ne-am întâlnit amândoi odată.

Poem de John Berryman din volumul „Cântece vis” apărut la Casa de Editură Max Blecher și Editura Armanis în anul 2013.

Traducerea Radu Vancu