Tag Archives: Irina Protopopescu

Vernisajul/Lansarea proiectului „Cartea sudată”

Octombrie 30 – Noiembrie 15, 2009
Vernisaj / Lansare: Octombrie 30, 2009, 6-9Pm, Centrul Naţional al Dansului, Bucureşti

Galeria SLAG are plăcerea de a vă invita la vernisajul / lansarea proiectului “Cartea Sudată”.

“Cartea Sudată” (pîslă sintetică, răşini, adezivi, pigmenţi, şuruburi / text tăiat în plăci de linoleum şi imprimat manual) este rezultatul colaborării artistului plastic Dumitru Gorzo şi al poetului, Ilieş Gorzo. Cartea, într-un tiraj de 100 de exemplare, a fost produsă în totalitate de cei doi. Cartea sudată, cum zice chiar autorul textier, este o carte asudată. La ea s-a muncit imens. În consecinţă, ea nu poate fi citită decît cu flexul.
Două poveşti se derulează, cea a accesului la carte, la text, care este una generală, şi cea a posedării obiectului, cu aluzie directă la povestea colecţionarului.
Cartea este închisă cu trei şuruburi sudate de unde şi imposibilitatea citirii textului.
De aici se naşte dilema în faţa alegerii soluţiei morale prin care cartea poate fi posedată. Este sau nu corect să distrugem integritatea unui obiect de artă pentru a avea acces deplin la conţinutul lui?
Unde începe şi unde se opreşte interacţiunea cu un obiect destinat contemplării?

Din punct de vedere plastic, această carte – obiect se înscrie perfect în sfera creaţiei lui Dumitru Gorzo. Lucrările artistului sînt eficiente, ritmice şi metodice păstrînd o acută idiosincrasie. Acest tip de tensiune palpabilă traversează opera lui Dumitru Gorzo.

Poezia lui Ilieş Gorzo e altfel decît a confraţilor, aşa şi debutul lui e unul cu flamă. Întins cît o jumătate de masă, volumul, paradoxal, închide în el poeme condensate, luate la ciocan pînă cînd au devenit capsule pocnind de inteligenţă şi aluzii comice.
Seriozitatea lui Ilieş Gorzo în băşcălie este inimitabilă. Versatil, se îndepărtează de el însuşi, mimează stiluri şi maniere, apoi revine impecabil la felul lui de zicere. Poate scrie „în genul” oricui, demasca clişee şi mecanisme poetice asamblate „pe vapor”. Întrebarea este – îl poate cineva imita pe el? Pe acel Ilieş Gorzo din momentele lui de graţie, cînd nu apelează la poante facile, cînd este extrem de precis în construcţia miniscenariilor satirice?

Textul „Cărţii Sudate” va fi publicat pe zidurile oraşului.

Pentru informaţii: Irina Protopopescu
irina@slaggallery.com
Organizator Slag Gallery
Partener gazdă CNDB

Reclame