Tag Archives: George Dan

Poezie persană – Djami (1414-1492)

Ultimul mare poet al epocii clasice; s-a născut la Djam, în Khorassan. A studiat la Harat și Samarkand științele teologice și literare. S-a afiliat la o confrerie sufistă căreia i-a devenit conducător. Opera sa este una destul de amplă, lăsând pe lângă opera în proză, trei divanuri(Cele șapte tronuri, Leila și Magnum, Yusuf și Zuleika), cinci masnaviuri și un Baharestan(culegere de anecdote în proză amestecată cu versuri). A mai scris și biografii de poeți și ale sfinților sufismului. A murit în 1492 la Herat(Afganistan).

Măreția limbii și bogăția stilului fac din Maulana Djami unul dintre maeștrii literaturii persane.

 

Lumina feței tale…
Lumina feței tale, lumânare*,
răsfrântă în oglinda de azururi,
s-a preschimbat în rotunjimea albă
a soarelui zvârlindu-ți umbra-n pulberi.
Din razele luminii orbitoare
a fulgerat din cer doar o scânteie
din care-o flacără câzând pe arie,
a pârjolit și paiele, și pleava.
Mergeai mlădie într-un cor de îngeri
psalmodiind: „Ferice de iubitul
neprihănit găsindu-și o iubită
asemeni lui neprihănită, pururi!”
Când dimineața a văzut extazul
din ochii celor beți ce-n zori de ziuă
băut-au vinul frumuseții tale —
de ciudă, -atunci și-a sfâșiat pieptarul
de-atlaz strălucitor ca peruzeaua!
Văpaia ochilor tăi plini de taine
zvârli rugina roșie-a rușinii-n
oglinda minții, și-astăzi papagalul
cel gânditor nemaizărindu-și chipul
răsfrânt în apele oglinzii — tace.
Djami nu merită să se gândească
la dragostea aceasta, dar mândria
l-a azvârlit în valul ăsta aprig!

* Simbolul iubitei.

Traducerea George Dan


Poezie persană – Hafez (1325-1389)

Hage Samsuddin Mohammed Hafez sau Hafiz este cel mai mare poet al Iranului și unul dintre marii lirici ai omenirii. S-a născut în Șiraz, prin anul 1325 și a murit în 1389. Mausoleul său, aproape de cel al lui Saadi, este un loc de pelerinaj. Din fragedă copilărie, a dovedit o uimitoare memorie, devenind un hafez, adică un discipol care știa pe de rost Coranul. A început să scrie de tânăr, și numele său a căpătat repede faimă în tot Orientul islamic.

Inspirându-se din hedonismul catrenelor lui Omar Khayyam, din lirismul lui Saadi și sufismul  lui Moulavi, a îmbinat gazelul de dragoste cu cel filozofic, realizând astfel, într-un stil nou și unitar, cele peste 500 de gazeluri scrise în cea mai curată limbă persană, nedepășită până astăzi de niciun poet. Supranumit „Limba tainei”, acest geniu al Iranului cântă în romanțele sale dragostea și vinul(simboluri ale extazului sufist). Metaforele sale sunt simboluri: roza este iubita  și filomelul este iubitul care căntă, chinuit de ghimpii dragostei;  magul din tavernă este inițiatul care le întinde neofiților cupa inițierii;  chiparosul prefigurează moartea, busuiocul — nemurirea; părul sugerează mitul alexandrin al unicității din care se naște multiplicitatea  etc.

Lirica genialului poet din Șiraz a avut un larg răsunet în Europa.  „Divanul Hafez” la influențat la bătrânețe pe olimpianul Goethe în al său „ Divan-occidental-oriental”.

 

Mâhnirea singurătății


O, șah al frumuseții peste fire,

e vai de-acel ce-i singur în mâhnire!

Grea, inima pe buze mi-a ajuns —

te-arată de pe unde te-ai ascuns!

Aceste flori nu vor păstra-n livadă

apururi frăgezimea de zăpadă.

Cât stai în tron, puternic să ajuți

supușii tăi sărmani și abătuți.

Dorința și mâhnirea depărtării

mi-au ars în vad pâraiele răbdării.

O, Doamne, taina asta s-o spun cui,

că nu-ți dezvălui fața nimănui

și ești oricând de față și oriunde?…

Paharnic al grădinii ce te-ascunde,

aceste ierburi verzi și roșii flori,

când nu-ți văd chipul, ele n-au culori.

Fă merișorul* pe alei să vină,

podoabe să-nflorească în grădină!

Durerea din pricina ta mi-i leac

în bietul meu culcuș pe care zac,

și-aducerile-aminte mi-s surate

șoptind în colțu-mi de singurătate.

În largul cerc al zodiilor sunt

al resemnării mele negru punct.

Mă sfâșie la sânge orice astru —

dă-mi vin în cupa mea de smalț albastru!

 

* Trupul; merișorul înlocuiește aici chiparosul

 

Traducerea George Dan

 

 


Poezie persană – Saadi

 

Saadi

S-a născut la Șiraz, în primii ani ai secolului al XIII-lea, într-o familie de teologi. Și-a petrecut tinerețea la Bagdad, studiind literatura și științele religioase la universitatea Nezamie. Fugind de năvălirea hoardelor lui Gingis-han, pribegește prin Irak, Siria și Egipt. Luptă împotriva cruciaților francezi; spre sfârșitul Cruciadei a V-a cade prizonier la Tripoli, dar este răscumpărat de un bogătaș. După cincizeci de ani de pribegie, de la Nil  până dincolo de Munții Hindukuș, de la Marea Caspică până la Golful Persic, șeicul-derviș se întoarce în Șiraz unde își va redecta cele două celebre culegeri de anecdote morale: Bustan (Livada) în 1257 și  Golestan (Grădina Florilor) (1258), prima în versuri, a doua în proză ritmată și versuri

După moartea sa a cărei dată nu este cunoscută cu exactitate, trupul i-a  fost depus la Șiraz într-un impunător mausoleu împrejmuit de o grădină de trandafiri și chiparoși.

 

Raiul nostru
Raiul nostru-i întâlnirea
cu cei mai iubiți prieteni,
iar vederea unui dùșman
este-asemenea cu iadul.
Clipa ce-o petreci de față
c-un prieten folosește-o,
fiindcă rodul vieții noastre
este-n lume-acestă clipă!
O, câți divi n-au chip asemeni
lui Adam! Dar om e-acela
cu purtările alese;
chip plăcut și celelalte
nu-s decât desene scrise
cu oțel pe nestemate.
Niciodată pizmăreț
n-am fost, nici n-oi fi vreodată,
decât pe cei doi prieteni
ce se-mpacă de minune.
Liniște deplină nu e-n
lumea-ntreagă, iar de-o afli
nu-i decât în ochii unui
prieten cărui te destăinui.
Dulce-i lumea și sunt bune
avuție și trup falnic,
însă mai presus de-acestea
toate — e un bun prieten!

Traducerea George Dan


Poezie persană – Rumi (1207 – 1273)

Moulavi, Moulana sau Molla-yé Rumi s-a născut în satul Wakhsh  din regiunea Balkh pe data de 30 septembrie 1207. În  anul 1230, din cauza invaziei mongole, s-a refugiat cu tatăl său în Asia Mică, stabilindu-se în Ghunie, unde a trăit pâna la sfârșitul vieții. A  studiat și predat teologia pâna la întâlnit pe maestrul său sufist  Șams din Tabriz, care îi inspiră vreme de treizeci de ani marile sale opere literare. Masnavi cuprinde 26000 de stihuri și este considerată  una dintre cele mai valoroase capodopere sufiste din toate timpurile.

Esențial în opera lui Rumi este nivelul ridicat al percepției sale despre evoluția existenței. Materia se transformă în plantă, planta în animal, animalul în om, omul într-o ființă superioară. Fiecare etapă de dezvoltare uită etapa anterioară, în ea rămân doar tendința și instinctul orb față de manifestările lumii. Trecerea de la o etapă la alta se face prin negarea repetată a celei anterioare, adică negarea negației. El consideră lumea o luptă a contrariilor. Contradicțiile se nasc din contradicții, se pot cunoaște prin contradicții; lumea este alcătuită din elemente contradictorii și de aceea totul este relativ și schimbător, iar, la sfârșit, lupta contrariilor duce la armonie.

În amintirea maestrului său sufist, Rumi a scris un divan de gazeluri intitulat Șams Tabrizi — un ocean clocotitor de  efuziuni lirice și gânduri sublime adresate unei iubite invizibile și neasemuit de frumoase, cu care mereu se unește și de care mereu se desparte.

 

Evoluții
Din materie pierit-am, să-ncolțesc în firul ierbii,
și-am pierit din firul ierbii, să răsar în erbivoră,
și-am pierit din erbivoră, să mă schimb în om anume.
Pot să spun că după moarte mă voi spulbera-n nimica?
Voi zbura și eu odată mai presus de lumea asta
și mă voi schimba în ceea ce mi-i teamă să-mi închipui.
*
Mai întâi și-ntâi descinse în materie, și àpoi
din materie căzut-a într-o plantă. Ani de zile
în materie trăit-a și nu și-a adus aminte
nici de-o luptă cu uscatul. Când căzu din plantă-n vită,
nu și-a mai adus aminte de cum a trăit în plantă.
Iar aceste contradicții, pe care le știi prea bine,
l-au atras, ca dintr-o vită către om să năzuiască.
Apoi omul pribegit-a din meleaguri în meleaguri,
până-a căpătat în capu-i minte și înțelepciune,
dar din mințile-i trecute nu și-a mai adus aminte,
și din mințile-i de astăzi încă va sui pe trepte.
Traducerea George Dan

Poezie persană – Attar (1145-1221)

S-a născut la Nișapur, unde la fel ca tatăl său a fost vânzător de parfumuri. A studiat la Bagdad,  fiind foarte atras de doctrina învățaților sufiști.

Opera lui Attar este una vastă ce  cuprinde: Memorialul sfinților(o lucrare în proză ce cuprinde biografiilor șeicilor sufiști), Divanul liric și două masnavi(romane lirice), Cronica preceptelor și Colocviul păsărilor.

„Colocviul păsărilor” este capodopera sa, compusă din 9200 de versuri care descriu alegoric evoluția spiritului pe calea sufismului. El chiar este considerat unul dintre cei mai mari reprezentanți ai sufismului din Iran, asta aducându-i o importantă influență asupra multor generații de poeți.

A fost omorât la Nișapur, în timpul masacrului din 1221 al hoardelor mongole invadatoare, avea atunci peste 70 de ani.

Minune

M-am pierdut în mine însumi, până

m-am pierdut pe mine din vedere.

Am fost rouă din adâncul mării

și acuma sunt cu marea — una.

De la început am fost o umbră

prăbușită-n pulberea țărânii,

dar când soarele sui-n amiază,

am pierit făcându-mă lumină.

Am venit aici fără de veste,

și pleca-voi iar fără de veste;

de când am venit până pleca-voi,

parcă-am scos atâta: un răsuflet.

Nu, nu mă-ntreba: sunt fluture,

și-n văpaia feței sale scumpe

intru fără teamă și mă mistui.

Trebuit-a trupu-mi să se schimbe

într-un ochi, și-acesta să orbească;

astfel, orb, prin nu știu ce minune,

să devin atoatevăzătorul…

Duhul lui Attar urcând în slavă,

dincolo de lumile-amândouă,

de lumina inimii lui — foarte

inima i s-a-ndrăgit, de-a pururi.

Traducerea George Dan


Poezie persană – Nezami(1141-1209)

Este maestrul romanului în versuri și unul dintre cei mai importanți poeți persani. S-a născut în Gandge(astăzi în Azerbaidjan), oraș din Caucaz.

Nezami este un poet a cărui operă este presărată cu formulări subtile și împerecheri surprinzătoare de cuvinte. Stilul său rafinat apelează la vastele resurse ale unei culturi literare, științifice și filozofice. Construcția textelor sale are ca element de bază imaginația sa pusă mereu în slujba efectului estetic, metaforele sunt ales în așa fel încât să creeze  un ansamblu armonios.

Celebra sa antologie(Khamse) cuprinde cinci opere: Comoara tainelor(poem didactic ce conține anecdote morale și mistice) și patru romane inspirate din istorie și legende(Khosro și Șirin, Leili și Madginun, Șapte idolițe și Cronica lui Alexandru).

Nezami rămâne și în zilele noastre o personalitate a literaturii persane și universale.

Arta

Desăvârșește-ți arta cât mai bine

când ești artist, deschide-ntr-una ușa

spre taine-ascunse, n-o păstra închisă.

Cui nu i-a fost rușine să învețe,

din apă smulge-va mărgăritare

și smulge-va rubine dintr-o stâncă.

Cel ce e hărăzit pentru știință,

nu se va rușina să o și învețe.

O, câți mintoși, din fire însă leneși,

n-ajunseră în târg să vândă oale,

și câte oarbe minți, luând lumină

din cărți, ajunseră să fie juzii

peste toți juzii din întreaga lume!

Traducerea George Dan


Poezie persană – Zahir

S-a născut în Faryab, lângă Balkh, și a murit la Tabriz. Panegirist, este influențat de predecesorii săi Anvari și Khaghani. Contribuția sa se leagă de evoluția gazelului.

Tăcutele meleaguri

Nicio mireasmă de iubire

n-adie din aceste vremuri

și nicio răsuflare dulce

nu vine din meleaguri mute,

să-mi mângâie sărmanul suflet.

Zadarnic inima în leagăn

mi-o leagăn ca pe-un prunc șoptindu-i:

„Deretică și șterge colbul,

căci draga-ți va veni în casă!”

Nimeni din lume nu-mi răspunde

la plângerea după iubită;

doar muntele, din vreme-n vreme,

mai dă răspuns în lung răsunet.

Trecut-a viața mea, iar draga

o noapte n-a venit să doarmă-n

culcușul meu, pe-aceeași pernă.

Nu mi-a ținut de cald o noapte;

cui i-a ținut de cald o viață?

Când palmierul tinereții

mi-l frânge toamna ce foloase

îmi va aduce primăvara?

Voi plânge, dragă, după tine

pâna la ziua judecății —

deși Zahir se îndoiește

că judecata o să vină…

Traducerea George Dan