Tag Archives: Georg Trakl

Vară

Seara tace tânguirea
Cucului în crâng.
Mai adânc se-nclină grâul
Macul roșu.
Amenință neagră furtună
Peste colină.
Cântul vechi de greiere
Moare-n câmp.
Nu se mișcă frunzișul
Castanului.
Pe scara-n spirală
Foșnește rochia ta.
Lumină ușor lumânarea
În odaia-ntunecată.
O mână de-argint
O stinge;
Acalmie, noapte fără stele.

Poem de Georg Trakl

Traducerea  George State


Într-un vechi album

Mereu revii melancolie, tu,
Blândețe-a sufletului singur.
Până la capăt arde o zi aurie.
Plin de-umilință se-nchină durerii cel care-ndură,
Răsunând de-armonie și delicată demență.
Vezi! Deja se-nserează.
Revine noaptea și se tânguie un muribund
Și pătimește-un altul cu el.
Înfiorat sub tomnatice stele
Capul se pleacă an de an mai adânc.
Poem de Georg Trakl

Traducerea George State


Soarele

Zi de zi vine soarele galben peste colină.
Frumoase-s pădurea, animalul obscur,
Omul; vânător sau pescar.
*
Roșiatic peștele urcă în verdele iaz.
Sub cerul rotund
Lin trece pescarul în luntre albastră.
*
Încet se coc strugurii, grâul.
Când se sfârșește-n liniște ziua
Te-ntâmpină răul și binele.
*
Când noaptea devine,
Ridică ușor călătorul pleoapele grele;
Soare din râpa-ntunecată străbate.

Poem de Georg Trakl

Traducerea George State