Tag Archives: femeie

Anul cel bun

— Anul în care mori e anul cel bun. L-au așteptat și alții
s-au rugat pentru el au vrut să ți-o ia înainte însă
tu ai ajuns liniștit în inima lui. Mai ales ai vrut
să petreci cu femeia. E anul cel bun! în timp ce-și
despletea părul în vagi rotocoale de fum. Aveai haine
bune chiar obiceiuri bune de a purta haine bune —
ai ales
din fiecare pe rând — în oraș ploaia zarva din dricuri.
Și n-ai mai ieșit ați surâs împreună cu vinul roșu din
căni. Pe urmă n-a mai adăugat nimeni nimic.
O fetiță oarbă
cânta la trompetă pe zid.

 

Poem de Aurel Dumitrașcu
Reclame

O femeie străină

Ciudată era doar prezența ei în odaia mea goală.

S-a dezbrăcat și s-a culcat cu mine ca o vulpe.

A spus că are zi liberă.  Că va pleca departe de oraș

Și că e mai bine să se culce cu mine acum.

Și-a luat hainele, cămașa și ceva bani de buzunar,

Cu bine, umbră, i-am zis, cu bine, n-o să ne mai vedem

                                                                                       niciodată.

Și așa s-a întâmplat.

Dar ce bucurie mai mare să știi

C-ai fost cu cineva necunoscut într-o cameră goală,

Amintirea unei femei plină de păcat

Care mărturișește că iubește patul.

Și atunci de ce e nevoie să acoperim fericirea

Cu mâna? De ce să fim buni?

Fii sigur că viața ta miroase a crenguță de brad

Și că niciodată n-o să mai rămâi într-o cameră goală

Fără să te gândești la ea.

Ciudată era doar prezența ei,

De unde se vede că lacrimile, plânsul

Sunt ca bătrânii pianiști.

Care aprind o lumânare în plină zi.

 

Poem de Vasile Petre Fati din excelenta antologie „O anumită căldură umană” apărută la Casa de Editură Max Blecher.


Din cauza câtorva cântece

Din cauza câtorva cântece
în care am vorbit despre misterul lor,
femeile au fost
excepțional de binevoitoare
față de bătrânețea mea.
Fac un loc special
în viețile lor ocupate
și mă duc acolo.
Se dezgolesc
în felurile lor diferite
și spun:
„Privește-mă, Leonard,
privește-mă o ultimă dată”.
Apoi se apleacă peste pat
și mă acoperă
ca pe un bebeluș care tremură.

 

Poem de Leonard Cohen (din volumul „Cartea Aleanului”  apărut la Editura Polirom în 2006)

Traducerea Șerban Foarță și Cristina Chevereșan

Și cântecul.


Femeie

Când erai
tânără înțepai
ca o tufă de mure. Chiar și piciorul
o armă-ți era, o, sălbatico!

Erai greu de prins.
                    Încă
tânără, ești încă
frumoasă, semnele
anilor, ale durerilor leagă
sufletele noastre, făcându-le una. Și printre
negrele plete ce-mi curg inelate  pe degete,
nu mă mai tem de mica,
alba, pistruiata ureche diabolică.

Poem de Umberto Saba

Traducerea A. E. Baconsky

Petra

 

nu știu în ce măsură poate aprecia un copil
frumusețea unei femei
dar nu cred că aveam mai mult de cinci ani
când am devenit fascinat de una dintre mătușile mele
am fost puternic influențat de filmele alb-negru
pe care le vedem la televizor fără să înțeleg nimic
totuși atras de actrițele ce semănau cu niște păpuși
tocmai scoase din cutie
așa era și tanti petra parcă ieșită din spatele ecranului
nici părul ei complet alb nu era un motiv să nu o admir
la șaizeci de ani femeia asta nu mi se părea cu nimic
mai prejos decât marilyn ori greta
de câte ori venea în vizită mă așezam într-un loc
de unde o priveam cu atenție nici prea departe însă
nici de foarte aproape eram într-o mare măsură intimidat
când mi-am făcut curaj am întrebat-o când o să apără
în filmele de la tv și nu mi-a zis nimic doar a zâmbit
nu ai fi zis că locuia în ferentari și că era casnică
de când s-a măritat cu gheorghe g. gheorghe
maistru tipograf la combinatul poligrafic de la casa scânteii
viața ei tihnită cu bărbatul care o diviniza
programul ei zilnic care începea cu gimnastica de dimineață
și continua cu o curățenie temeinică a casei și a curții
astea să fi fost o parte dintre secretele frumuseții ei
rujul a cărui nuanță de roșu nu contrasta niciodată cu hainele
ce îi veneau perfect și cu accesoriile foarte bine alese
rochiile ei de vară erau întotdeauna cu picățele albe
de diferite dimensiuni pe incredibile nuanțe de albastru
părul mereu cu bucle perfecte ce sfidau vântul


dincolo de neobișnuita ei frumusețe poate că purta cu ea
ceva rece izvorât din neîmplinirea de nu fi avut măcar un copil
iar când soțul i s-a dus totul în făptura ei s-a spulberat
o bătrână cu ochii pierduți și des înlăcrimați
(am scris rândurile acestea nu din teama de a uita)

de George Floarea


Steaua morților

Cine rămâne prin neguri şi ploi
când milioane trec de strigoi?
Se clatină noaptea de negre drapele,
palid obraz luminează-ntre stele.

Steaua purtând-o spre nord, spre sud,
mult e de când cere loc lângă foc
femeia gonită din loc în loc,
inimă de pâine, soartă de câine,
steaua purtând-o spre nord, spre sud.

Ca o taină mare, ca o taină rea
colindă-te, ciudată stea,
şi lăcrimează de mii de ori
vestea ta până la cântători.
Astfel în noapte femeia cânta.

– Bate, femeie, la toate ferestrele,
oamenii dorm greul pământului,
la margini grădina de flori veştede,
caută băncile putrede,
aşterne şi culcă-te,
paznicul însuşi în vis scapătă.

– Femeie, poartă-ţi pretutindeni semnul,
ca o cruce bolta te copleşeşte,
de sub arcade, pe sub portaluri,
prin toată lumea tusea ta descreşte.

Umbră din umbră desluşită,
gândul zăbranic asupră-ţi pregetă.
În rătăcire pierde-te, pierde-te,
cetatea e surdă şi zăvorâtă.

Poem de Ion Vinea


Scriitori români care au trecut prin închisorile comuniste

Litera V
Dumitru Vacariu

Nicole Valéry (1919 – 1996)

Ion Valjan (Vasilescu)

Ernest Verzea (1917 – 2003)

Ion Vinea (1895 – 1964)

Pan Vizirescu (1903 – 2000)

Vasile Voiculescu ( 1884 – 1963)

Alice Voinescu  (1885 – 1961)

Mircea Vulcănescu (1904 – 1952)

Romulus Vulcănescu (1912 – 1999)