Tag Archives: epopee

București ’21 – o epopee participativă

https://quasiote.files.wordpress.com/2015/09/b25c4-afis2bfinal.jpg


Poezie persană – Ferdousi (935-1020)

Tus - ferdousi tusi

Abul Kasim Mansur Hasan Ferdousi s-a născut în satul Baj, regiunea Tus, dintr-o familie de nobili rurali(dihkani). Înzestrat cu o educație aleasă, încă din tinerețe și-a dovedit talentul, versificând episoade eroice din istoria Iranului. În anul 980, aflând de asasinarea poetului Daghighi, își propune să ducă mai departe opera neterminată a acestuia, inspirându-se din Șah-Name (Cronica șahilor) în proză a lui Abul Mansur Gaznavi și o culegere de legende a prințului tamurid Bai Songhor. În 994, redactează prima versiune a epopeii Șah-Name, pe care o desăvârșește în 1010, dedicând-o sultanului Mahmud Gaznavi. Însă după o perioadă, cade în dizgrația sultanului, care îl condamnă la moarte, cuazele principale ale acestei hotărâri se pare că au fost deosebirea de rasă și deosebirile religioase. Totuși, reușește să fugă de la curtea sultanului din Gazna și-și caută refugiul în alte orașe. Scrie apoi celebra Satiră  împotriva sultanului Mahmud, care astăzi este pusă în fruntea tuturor edițiilor din Șah-Name.

Epopeea lui Ferdousi (100000 de stihuri) este una dintre cele mai fumoase din lume, e formată din trei părți: mitologică, eroică și istorică. Ea povestește lupta poporului din Iran împotriva celui din Turan: duel secular complicat de războaiele împotriva Bizanțului și a arabilor care propovăduiau Islamul.

Ferdousi a fost numit pe bună dreptate „Părintele poeziei persane” și „Homerul Iranului”, epopeea sa este o capodoperă, un model de epopee națională.

Cum a fost creată Cronica Șahilor


Datini vechi, din gură-n gură, povestite-au fost în șir

vrednic ce-i de-mpărtășire nu plăti uitării bir.

Povesti-voi din nou parte din ce s-a mai povestit.

Tot ce înșira-voi și-alții au mai spus, necontenit,

din grădina conștiinței roadele strângând cu sârg.

Eu? Nici nu voi atinge poala pomului cel greu de pârg,

fiindcă vlagă n-am destulă; totuși, chiar de va ședea

omul sub un pom puternic, ocroti-l-va umbra grea.

Poate că din chiparosul ce-și asvârle umbra-n zări,

voi atinge-o creangă joasă, și-astfel, peste depărtări,

prin această carte despre șahi cu mândre străluciri

voi lăsa o umbră-n lume, umbra unei amintiri…

Nu-s în cronica mea scrise nici minciuni și nici scorniri;

dar nu crede că pe lume toate merg pe-același crug.

Cei mintoși găsi-vor hrană în cuvinte, din belșug,

chiar de-or trebui să-mi cate-n ele semne-nțelepțești.

Fosta-a din vechimi un hronic c-o mulțime de povești.

Toți mubezii*-aveau o parte din aceste vechi scripturi,

și-orice minte luminată mai păstra ceva frânturi.

Fost-a, dintre căpetenii de hotar, un pahlevan

înțelept, vestit, puternic și din tată fiu dihkan**;

drag i-a fost să scoată fapte din bătrâni, și i-a fost drag

să adune laolaltă povestiri străvechi șireag.

El cheamă de pe meleaguri câte un mubed cărunt,

și din părți, ei închegară hronicul cu de-amănunt;

le ceru să-nșire-obârșii, șahi de șahi , și mari viteji,

cum îi întocmiră lumea la-nceput, și, val-vârtej,

dusu-s-au, lăsând-o-n starea vrednică de plâns, și cum

sub o stea ferice, zilnic, săvârșiră trebi duium,

Toți mai-marii povestiră dinainte-i, rând pe rând,

datini de la șahi și grele vremuri lumea preschimbând.

Ascultându-i, făurit-a hronicul vestit, și-astfel,

umbra-aducerii-aminte, fericit, lăsat-a el

printre oameni, și o lume pe de-a pururi laude-l!


* Mubed – înțelept, vizionar, prooroc în Persia medievală.

**Nobil vechi, proprietar de pământuri și sate, păstrător al tradițiilor istorice (aici e vorba de Danișver Dihkan).

Traducerea  George Dan



Poezie persană – Daghighi

Este maestrul genului panegiric din secolul al X-lea; Kasidele (odele) și gazelurile sale ni-l arată ca pe un poet înzestrat cu multă imaginație. El este predecesorul marelui rapsod Ferdòusi. Daghighi a început să transpună în versuri imensul material epic al tradiției persane, punând temeliile epopeii Șah-Name (Cronica Șahilor). A fost asasinat de unul dintre sclavii săi în anul 978. Epopeea din care n-a apucat să scrie decât o mie de distihuri a fost dusă la capăt de Ferdòusi, al cărui Șah-Name cuprinde cinzeci de mii de distihuri.

into the sky

Șah-Name

Zoroastru

Și astfel mai trecu o vreme,

când deodată răsări

din pământ – un pom în curtea

lui Goștasb, și se-nălță

până-i adumbri seraiul –

pom vânjos în rădăcini

crengi și ramuri fără număr;

frunzele-i șopteau povețe,

roadele-i dădeau lumină.

Pomu-acesta fiind om

și purtând asemeni roade,

oare mai putea muri?…

Se trăgea din viță-aleasă

numele-i fiind Zardoșt*.

El ucise pe-Ahriman **.

care-i răul de pe lume.

Zise șahului Goștasb:

„Proroc sunt, călăuza

ta spre bunul Dumnezeu!”

Și apoi un vas aduse

plin cu foc și agrăi :
„L-am adus din rai și-ți spune

Domnul lumii:«Să primești

legea mea! Privește cerul

și pământul: le-am zidit

fără-argilă, fără apă,

și priveștele din nou,

să pricepi cum li-i zidirea.

Cugetă: cine-ar putea

să zidească-asemeni lucruri,

decât eu, stăpânul lumii.

Dacă recunoști că lumea

asta am zidit-o eu

Ziditor, atunci, îmi spune!

Ia de la trimisul meu

buna lege, și învață

drumul și credința sa;

grijă ai să faci ce-ți spune,

și-ți alege călăuz

înțelegerea și-arată-i

lumii c-o disprețuiști.

Și învață-adevărata

lege, plină de-adevăr

căci domnia-i doar o vorbă,

când credință n-are-n ea.»”

Și când buna-nvățătură

bunul șah i-o ascultă,

îi primi credința nouă,

calea câtre adevăr.

* Zoroastru, profetul închinătorilor la foc, autorul cărții Zend-Avesta.

** Principiul întunericului, în mitologia persană.

Traducerea George Dan