Tag Archives: Cristian Popescu

Marți

Mama stă într-un colț și vopsește haine noi pe fotografiile de familie. Bunicii i-a plăcut întotdeauna să fie îmbrăcată elegant. Sora mea are multe vederi de la mare, de la munte și ne picteză și pe noi în ele, ce frumos era pe-atunci. Ce bine ne-am distrat. Ce liniște în familie, Cristi citește din cartea de riduri în loc de rânduri, ce să-i faci, e singurul  volum care-l mai distrează. Sora mea deschide și închide ușa de la bufet care scârțâie. Hai, mamă, fredonează o melodie în ritmul veselului scârțâit! Râd amândouă. Cristi stă întins în pat și inima îi scoate câte un piuit la fiecare bătaie ca și păpușile alea de plastic prevăzute cu un fluier în dos, păpușile alea care țiuie când le strângi. Cristi stă în pat și inima-i țiuie la fiecare bătaie. Râdem toți de așa o glumă, ce frumos era, cât de bine ne simțeam împreună.

Poem de Cristian Popescu

Anunțuri

Tramvaiul 26

 

Tradiție
De când circulă douășase, familia mea are locul rezervat în tramvai. Uite plăcuța cu numele nostru. Aici a stat întotdeauna tata, aici a stat bunicul. Ședeau nemișcați cu biletul în mână, cu zâmbetul pe buze. Uite, acum eu păstrez colecția de vederi din stațiile unde oprește douășase. De la tata știu cum trebuie unsă din când în când fereastra cu lac de unghii ca să strălucească priveliștile.
Când mă mai hotăresc să cobor și s-o văd pe nevastă-mea așez în locul meu pe scaun un manechin, un portret de-al meu, și-i fixez biletul între degete.  Un manechin îmbrăcat în hainele mele de mire. Când mă întorc îl găsesc murdar de ruj pe obraz, de la domnișoarele care nu îndrăznesc să mă sărute chiar pe mine. Noaptea îmi chem nevasta și copiii la depou, îi urc în vagon, iar eu, așezat în locul vatmanului, învârt manivelele și sun din oră în oră clopotul tramvaiului până în zori.
Poem de Cristian Popescu