Tag Archives: Cosmin Perța
Un poem de Cosmin Perța
Sunt puternic, puternic și tânăr,
am crescut într-un sat cu zăpadă
cu păduri întoarse de-a valma,
ce ajungeau până în prag,
am crescut singur și gol,
cu o livadă, o pușcă de lemn și un bunic
alb cum sunt zorii lăptoși
care intrau dimineață de dimineață pe ușa deschisă
până la mine în pat.
∗
Sunt tânăr, tânăr și laș,
și asta pentru că am crescut
ascuns, sălbăticit, pentru că acolo
până la școală mergeam prin pădure,
iar la întoarcere mirosul de fiară,
de zăpadă topită sub blana mare și caldă a fiarei
mi se lipea de nări ca un alt simț,
care mă făcea să mă mișc mult mai repede
și mai sigur pe mine
și fiecare crenguță ruptă, fiecare zbor de liliac
erau atât de aproape
încât aș fi putut mușca din ele,
să mușc,
să mușc cu putere înainte să urlu.
∗
Erau atât de aproape și vii fiecare respirație
a ființelor mici și a fiarei
încât le purtam cu mine dincolo de ușa de lemn a casei,
de barda ascuțită a bunicului,
de mângâierile reci ale bunicii,
până în somn, până în măduva visului care mă cuprindea
ca o rădăcină uriașă de frasin ce-ascunde un foșnet de șerpi.
∗
Sunt tânăr, puternic și tânăr,
și asta doar pentru că am văzut sângele la timpul lui,
scurgându-se cu grijă-n pământ,
doar pentru că am văzut mâinile bărbatului puternic și îndurerat
fără vlagă, la vremea lor, doar pentru că
nimic nu s-a pierdut atunci de pomană,
ci în locul acela a crescut la început un copac,
apoi s-a lăsat o mireasmă
și-n jur un puternic zgomot începea să se-audă
direct în plămâni
și se împrăștia ca o ceață
în inima lucrurilor,
în iarbă, în pădure, în insecte și flori,
în lumea aceea verde, verde și luminoasă
cuprinsă de iarnă și dor.
TNCP 2014
Programul TNCP / FIBP 2014
PROGRAMUL EVENIMENTELOR de la TNCP / FIPB 2014.
Inclusiv “Gala Poezie de 10! Cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2013” și “Maratonul de Poezie și Jazz“, ediția a VI-a.
Miercuri, 14 mai:
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00 – Conferinţă de presă. Deschiderea Festivalului Internațional de Poezie București/ TNCP
Participă: Marcel Nicolaescu (Viceprimar, Primăria Municipiului București), Emanuel Papagheorghiu (Director Executiv – Direcția pentru Cultură, Învățământ, Turism, Primăria Municipiului București), Dan Mircea Cipariu (Președinte Asociația Euro CulturArt), Ioan Cristescu (Director General al Muzeului Național al Literaturii Române), Leonard Artur Horvath (Director Administrația Fondului Cultural Național)
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 16.00 – Lansări de carte:
Editura Eikon
Traian Furnea, Niște poezii, ediție îngrijită de Iulian Boldea
Flaviu Predescu, Secretul secretelor (va citi și din volumul în curs de apariție – Obsesia gesturilor)
Darie Magheru, SCRIERI, Volumul I – Poeme
George Precup, Dolor sau jupuind îndoiala
Ion Maria, Când vor veni extratereştrii
Dan Anghelescu, Şi atunci ar fi trebuit să vorbesc… (Elegii) / À ce moment j’aurais dû parler (Élégies)
Eliza Macadan, Transcripturi din conștient, Anotimp suspendat
* Librăria Bastilia, Piața Romană nr. 5
Ora 18.00 – Lecturi publice de poezie:
Marin Mălaicu Hondrari, Ioan Es Pop, Angela Marinescu, Dan Sociu, Cătălina Matei, Dan Iancu, Codruța Simina, Octavian Soviany, Teodor Dună, Domnica Drumea, Dan Coman.
Moderator: Ioan Groșan
Joi, 15 mai:
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 13.00 – Dezbatere: „Rotonda 13” – Radu G. Ţeposu
Invitaţi: Lucian Perţa, Ioan Grosan, Ion Mureşan, George Ţâra, Florin Iaru, Filip Florian, Cosmin Perţa, Ioan Buduca, Ion Bogdan Lefter.
Moderator Ioan Cristescu
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 15.00 – Lecturi publice de poezie: In memoriam Traian T. Coșovei, Andrei Bodiu & Alexandru Muşina
Ion Mureșan, Lucian Perţa, Caius Dobrescu, Marius Oprea, Simona Popescu
Moderator: Teodor Dună
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe, Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 17.00 – Lecturi publice de poezie:
Ioana Greceanu, Rodian Drăgoi, Mariana Filimon, Lucian Vasilescu, Valeriu Mircea Popa, Andrei Novac, Niculina Oprea, Aura Christi, Clara Mărgineanu, Floarea Ţuţuianu, Dana Banu, Magda Cârneci, Ștefan Ciobanu
Moderator: Dan Mircea Cipariu
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 18.00 – Concert: Ada Milea & Bogdan Burlăcianu
ALCOOL, după CARTEA ALCOOL a poetului Ion Mureșan
* Tramvai 26, Strada Cercului, nr. 6
Ora 19.00 – Lecturi publice de poezie:
Nora Iuga, Laura Dan, Andra Rotaru, Doina Ioanid, Dumitru Bădiţa, Mihail Gălăţanu, Cătălina Bălan, George Chiriac, Șerban Axinte, Matei Hutopilă, Dmitri Miticov, Andrei Zbîrnea, Liviu Uleia, Viku Zen
Moderator: Cosmin Perța
Vineri, 16 mai:
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe, Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 17.00 – Lecturi publice de poezie:
Ștefan Baghiu, Dumitru Crudu, Svetlana Cârstean, Denisa Duran (Denisa Mirena Pișcu), Stoian G. Bogdan, Dan Mihuţ, Aida Hancer, Silvia T., Simona-Graţia Dima, Adrian Suciu, Tiberiu Neacșu, Eugenia Țarălungă, Luminița Dascălu, Diana Caragiu, Adrian Oproiu, Florin Caragiu.
Moderator: Ioan Groșan
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 18.00 –“Gala Poezie de 10! Cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2013”
Invitatul special al Galei este Maestrul Mircea Dinescu.
Ştefan Baghiu, Spre Sud, la Lăceni, Editura Cartea Românească
Bogdan Coşa, O formă de adăpost primară, Editura Cartea Românească
Claudiu Komartin, Cobalt, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița
Angela Marcovici, Intimitate, Editura Charmides, Bistrița
Viorel Mureşan, Salonul de toamnă, Editura Tracus Arte
Ioana Nicolae, Autoimun, Editura Cartea Românească
Ioan Es. Pop, 1983.Marş.2013.Xanax, Editura Charmides
Dan Sociu, Vino cu mine ştiu exact unde mergem, Editura Tracus Arte
Eugen Suciu, Ţeasta, Editura Tracus Arte
Krista Szöcs, Cu genunchii la gură, Editura Charmides
Cu participarea extraordinară a actriţei şi scriitoarei Ioana Crăciunescu şi a muzicienilor Gabriela Costa (voce) si Alex Man (chitară).
Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Groşan
Organizatori: EURO CULTURART, MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE DIN BUCUREŞTI, TEATRUL NAŢIONAL DE OPERETĂ “ION DACIAN”.
Coorganizatori: APLER, USR Filiala Bucureşti Poezie, Opera Scrisă.Ro.
O coproducţie Radio România Cultural.
Proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Parteneri media: “Cultura”, Observator Cultural”, “România literară” şi “AgenţiadeCarte.ro”.
* Cafeneaua La Muzeu, Str. G-ral Christian Tell nr. 27
Ora 19.00 – Lecturi publice de poezie:
Yolanda Castano, Ana Brnardić Oproiu, Dénes Krusovszky, Peter Rácz, Adam Borzič, Marko Pogacar, Andrea Inglese, Jana Putrle Srdic
Moderator: Cosmin Perța
Sâmbătă, 17 mai:
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 10.30-12.30 – Ateliere educaționale pentru elevi – Ghidușii muzeelor
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00 – Dezbatere: Poezia europeană încotro?
Moderator: Cosmin Perţa
Invitați: Yolanda Castano, Ana Brnardić Oproiu, Dénes Krusovszky, Peter Rácz, Adam Borzič, Marko Pogacar, Andrea Inglese, Jana Putrle Srdic, Svetlana Cârstean
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 16.00 – Lansare de carte: Ruxandra Cesereanu, California pe Someș, editura Charmides,
Prezintă: Cosmin Perța și Svetlana Cârstean
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 17.00 – Recital: Cvintetul AEROS
Ştefan Diaconu (flaut), Cristina Cincan (oboi), Andi Andrieş (corn), Manuela Ionelia Ghiţă (fagot), Alexandru Avramovici (clarinet).
În program: George Gershwin – Două preludii; Claude Debussy – Golliwogg’s cakewalk; Herman Stein – Sour suite; Gyorgy Ligeti – Șase bagatelle; Bela Bartok – Șase dansuri româneşti; Serghei Rahmaninov – Polka italiană; Johann Strauss – Tritsch-tratsch polka; Zequinha Abrieu – Tico tico; Alexey Rubstov – Frivolity
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 18.00 – Tiparele vieţii – Proiecţie video.
Prezintă: Daniela Frumuşeanu, Dan Mircea Cipariu
* MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 18.00 – Teatrul MASCA
* Cafeneaua La Muzeu, Str. G-ral Christian Tell nr. 27
Ora 19.00 – Lecturi publice de poezie:
Iulian Tănase, Bogdan Ghiu, Eugen Suciu, Ioana Crăciunescu, Angela Marinescu, Ana Dragu, Florin Partene, Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Moni Stănilă, Marius Conkan, Hose Pablo, Andrei Doboș, Rareș Moldovan, Vlad A. Gheorghiu
Moderator: Ioan Groșan
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 21.00 – Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a VI-a
Adrian Alui Gheorghe, Daniel Bănulescu, Romulus Bucur, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Rita Chirian, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Tudor Creţu, Ioana Diaconescu, Marian Drăghici, Teodor Dună, Horia Gârbea, Florin Iaru, Ioan Matiuț, Ion Mureşan, Viorel Mureşan, Cosmin Perța, Nicoleta Popa, Bogdan O. Popescu, Nicolae Prelipceanu, Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Amelia Stănescu, Robert Şerban, Grigore Şoitu, Ion Bogdan Ştefănescu, Pavel Şuşară, George Vulturescu
Invitaţi speciali: Nadia Trohin (voce), Cătălin Milea (saxofon) & Mircea Tiberian (pian).
Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu.
Producător: Anamaria Spătaru
Organizatori: EURO CULTURART, MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE DIN BUCUREŞTI, TEATRUL NAŢIONAL DE OPERETĂ “ION DACIAN”.
Coorganizatori: APLER, USR Filiala Bucureşti Poezie, Opera Scrisă.Ro.
Coproducător: Radio România Cultural. Parteneri media: Cultura, Observator Cultural, AgenţiadeCarte.ro.
Proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Duminică, 18 mai:
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 13.00 – Lecturi publice de poezie:
Florin Hălălău, Radu Ianovi, Diana Iepure, Oana Cătălina Ninu, Marius Surleac, Constantin Iftime Leonard Ancuța, Raluca Blezniuc, Violeta Savu, Valentin Iacob, George Floarea, Cam Camil, Carmen Dominte.
Moderator: Vasile Mihalache
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.30 – Institutul Blecher
Ciprian Măceşaru şi Emanuela Ignăţoiu-Sora.
Moderator: Claudiu Komartin
* Club La Scena, Calea Călărași nr. 55
Ora 17.00 – Lecturi publice de poezie:
Mitoș Micleușanu, Anca Mizumschi, Gheorghe Iova, Mugur Grosu, Adrian Pârvu, Andrei Dósa, Sorin Gherguţ, Ciprian Măceșaru.
Moderator: Cosmin Perța
Târgul Național al Cărții de Poezie(III) – program
În perioada 16-20 mai 2012, la Bucureşti va avea loc Târgul Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti. TNCP se va desfăşura în următoarele locaţii: Muzeul Naţional al Literaturii Române; Uniunea Scriitorilor din România (Casa Monteoru); Biblioteca Metropolitană; Club La Scena; Librăria Bastilia – Grupul Librarium. Organizatori principali: Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti (MNLR); Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Co-organizator: Uniunea Scriitorilor din România (USR). AgenţiadeCarte.ro este partener media al evenimentului. De asemenea, unul dintre partenerii TNCP (ediţia a III-a) este OPERA SCRISĂ.RO – Societate de Gestiune a Drepturilor de Autor.
Programul:
TNCP (www.tncp.ro)
Târgul Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti
Tu Nu Citeşti Poezie?
Ediţia a III-a
Bucureşti, 16-20 mai 2012
PROGRAMUL EVENIMENTELOR:
Miercuri, 16 mai:
* Penitenciarul Rahova, Bucureşti
Ora 10.00 – Premierea câştigătorilor Concursului Naţional Poezie de puşcărie,
ediţia a IV-a;
Organizatori: Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti şi Asociaţia EURO CULTURART
Prezintă: Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu, Andra Rotaru
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 12.00 – Conferinţă de presă. Deschiderea TNCP.
Prezintă: Lucian Chişu, Ioan Cristescu, Florin Rotaru
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00 – Lansări de carte
Trecutul e o sărbătoare, de Horia Gârbea, Editura Tracus Arte
Fragmente dintr-un viu, de Ioana Greceanu, Editura Tracus Arte
Prezintă: Teodor Dună, Cosmin Perţa
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 16.00 – Lectură de deschidere a festivalului
Invitaţi: Dumitru Bădiţa, Dan Mircea Cipariu, Bogdan Coşa, Teodor Dună, Cosmin Perţa, Andra Rotaru, Violeta Savu, Pavel Şuşară, Radu Vancu
Moderator: Ioan Cristescu
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 17:00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Mariana Filimon, Maria Postu, Cornelia Maria Savu, Ion Bogdan Ştefănescu
Prezintă: Ioan Cristescu, Teodor Dună
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 18.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Constantin Abăluţă, Dana Banu, Dinu Flămând, Daniel D. Marin, Victoria Milescu, Valeriu Mircea Popa, Nicolae Ţone
Moderator: Cosmin Perţa
* Cafeneaua La Muzeu, Str. G-ral Christian Tell nr. 27
Ora 20.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Marian Drăghici, Mihail Gălăţanu, Dan Iancu, Clara Mărgineanu, Octavian Soviany, Stoian G. Bogdan
Moderator: Cornelia Maria Savu
Joi, 17 mai:
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00 – Colocviu: Creşterea şi descreşterea publicului de poezie – editorii faţă în faţă cu
cititorii
Invitaţi: Bianca Burţa-Cernat, Ioan Cristescu, un cristian, Radu Herinean, Cristina Nemerovschi, Tiberiu Stamate, Ana Toma, Nicolae Ţone
Moderator: Bogdan Ghiu
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 16.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Virgil Costiuc, Ioana Greceanu, Radu Niţescu, Amelia Stănescu, Valentin Talpalaru, Ania Vilal
Moderator: Cosmin Perţa
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 17.30 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Cătălina Bălan, Magda Cârneci, Ioana Diaconescu, Anca Mizumschi, Ofelia Prodan
Moderatori: Teodor Dună, Cosmin Perţa
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 18.00 – Cafeneaua critică – Cu/despre Gheorghe Iova/texteiova (1970–1992-2011-2012-etc.)
Invitat: Gheorghe Iova
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 19.00 – Duelul parodiştilor
Invitaţi: Liviu Capşa, Mugur Grosu, Adrian Pârvu, Lucian Perţa
Moderator: Ioan Groşan
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 20:00
Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Traian T. Coşovei, Dumitru Chioaru, Florin Iaru, Ioan Es. Pop, Eugen Suciu
Moderator: Ioan Cristescu
Muzica: Michael Acker, contrabas; Sian Brie, chitară; Mircea Tiberian, pian
* Club La Scena, Calea Călăraşi nr. 55
Ora 21.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Gabriel Daliş, Claudiu Komartin, Dan Mihuţ, Dan Sociu, Iulian Tănase, Răzvan Ţupa
Moderator: Mugur Grosu
Vineri, 18 mai:
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 13.00 – Ziua `80iştilor, dezbatere si vernisaj expoziţie
Invitaţi: Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Mircea Bârsilă, Romulus Bucur, Ioan Buduca, Magda Cârneci, Dumitru Chioaru, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Ioan Groşan, Florin Iaru, Nicolae Iliescu, Gheorghe Iova, Ioan Matiuţ, Viorel Mureşan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Sorin Preda, Radu Sergiu Ruba, Eugen Suciu, Călin Vlasie
Moderatori: Lucian Chişu, Radu Călin Cristea, Bogdan Ghiu
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 14.00 – Poeme ale unor autori contemporani în traducerea lui Fanny Chartres
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 14:30 – Lecturi publice de poezie
Aida Hancer, Matei Hutopila, Silvia T.
Moderator: Cosmin Perţa
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 15.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Adrian Alui Gheorghe, Mircea Bârsilă, Romulus Bucur, Virgil Diaconu, Gellu Dorian, Viorel Mureşan, Santha Attila
Moderator: Violeta Savu
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 15:30 – Lansări de carte
Monstrul spaghetelor zburătoare, de Igor Ursenco, Editura Tracus Arte
Prezintă: Cosmin Perţa
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 16:00 – Lansări de carte
Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule, de Liviu Antonesei, Editura Herg Benet
Prezintă: Cristina Nemerovschi
* Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5
Ora 17.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Liviu Antonesei, Gabriela Creţan, Simona Graţia Dima, Sorin Lucaci, Mirela Lungu, Dmitri Miticov, Andrei Novac, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu
Moderator: Violeta Savu
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 18.00 – Gala Poezie de 10! – cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2011
Amfitrioni: Ioan Cristescu, Dan Mircea Cipariu
Invitaţi: Crista Bilciu, Ruxandra Cesereanu, Gabriel Chifu, Marius Conkan, Nichita Danilov, Andrei Dósa, Horia Gârbea, Sorin Gherguţ, Ştefan Manasia, Ioan Es. Pop, Paul Vinicius
Invitaţi speciali: actorii Ioana Crăciunescu, Viorel Păunescu
Muzică: Mohay Andras – percuţie; Bende Zsolt – chitară acustică, Ungaria; Michael Acker, contrabas, România
* Cafeneaua La Muzeu, Str. G-ral Christian Tell nr. 27
Ora 19.30 – Seara Alcool
Invitaţi: Traian T. Coşovei, Ioana Crăciunescu, Adrian Pârvu, Ioan Es. Pop, Eugen Suciu, Liviu Uleia, Paul Vinicius
Moderator: Ioan Groşan
Muzică: Sian Brie, Mircea Tiberian
* Club La Scena, Calea Călăraşi nr. 55
Ora 21.00 – Clubul de Lectură Institutul Blecher
Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Ruxandra Cesereanu, Nichita Danilov, Domnica Drumea, Doina Ioanid, Nora Iuga, Angela Marinescu, Ioana Nicolaie, Marta Petreu, Simona Popescu
Moderatori: Claudiu Komartin, Felix Nicolau
Sâmbătă, 19 mai:
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 13.00 – Dezbatere: Drepturile Poeţilor şi ale Poeziei
Invitaţi: Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuţ, Andrei Novac, Nicoleta Popa, Cristina Poterăşoiu, Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu
Moderator: Ioan Cristescu
* Galeriile-Etaj MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00 – Proiectul Voluntariat pentru poezia românească
Prezintă: Ioan Cristescu, Carmen Muşat, Cosmin Perţa, un cristian
* Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5
Ora 15.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Corina Bernic, Marius Conkan, Laura Dan, Florin Hălălău, Radu Ianovi,
Diana Iepure, Cristina Ispas, Oana Cătălina Ninu, Livia Roşca, Marius Surleac, Olga Ştefan, Lucian Vasilescu, Florina Zaharia
Moderatori: Andra Rotaru, Violeta Savu
* Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5
Ora 17:00 – Lansări de carte
Aceiaşi, de Andrei Novac, Editura Brumar
Prezintă: Cornelia Maria Savu, Dan Mircea Cipariu
Comice, dramatice, tragice şi de demult, de D. H. Silvian, Editura Tracus Arte
Prezintă: Ioan Cristescu, Cosmin Perţa
Recită: Viorel Păunescu
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 17:00 – Lansări de carte
Păzitoarea, de Ana Dragu, Editura Charmides
Prezintă: Dan Coman
* Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 17.30 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Leonard Ancuţa, Ruxandra Anton, Ana Maria Constantin, Eliza Macadan, Ioan Matiuţ, Ciprian Măceşaru, Marieta Mihăiţă, Nicoleta Popa, Igor Ursenco
Moderatori: Andra Rotaru, Violeta Savu
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 19:00 – Miniconferinţă: Câteva consideraţii asupra discursului poetic post-douămiist Invitat: Constantin Iftimie
* Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 19.30 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Dan Coman, Ana Dragu, Marin Mălaicu-Hondrari, Florin Partene, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Mihail Vakulovski
Moderatori: Ioan Cristescu, Teodor Dună
Muzică: Michael Acker, Mohay Andras – percuţie; Bende Zsolt – chitară acustică, Ungaria
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Noaptea albă a muzeelor, ediţia a VIII-a
Ora 21:00-23.00 – Lecturi publice de poezie
Invitaţi: Mircea Albulescu, Ioana Crăciunescu, Răzvan Ioan Dincă, Eusebiu Ştefănescu, Dan Tudor, Dorel Vişan, Liviu Ailincăi (vioară), Costin Soare (chitară), Ion Bogdan Ştefănescu (flaut),
Moderator: Ioan Cristescu
Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 22:00-00:00 – Lecturi şi lansări de carte
Daniela Albu, Miniaturi pariziene/ Miniatures parisiennes, Editura Eikon; Mihaela Arhip, (I)REZISTIBIL, Editura Eikon; Horia Bădescu, E toamnă nebun de frumoasă la Cluj, Editura Eikon; Cristina Climov, Iubind copaci neterminaţi, Editura Eikon; Ştefan Doru Dăncuş, Casa memorială Dăncuş – antologie de autor, Editura Eikon; Vasile Dâncu, Slove rurale, Editura Eikon; Octavian Hoandră, Jurnal la Klausenburg, Editura Eikon; Eliza Macadan, Transcripturi din conştient, Editura Eikon; Daniel Moşoiu, Poeme din mers, Editura Eikon; Viorel Mureşan, Buchetul de platină, Editura Eikon; Olimpiu Nuşfelean, Poeme pentru cei care citesc în linişte, Editura Eikon; Dinu Olăraşu, Vamă, Editura Eikon; Daniel Săuca, Cartierul vestic al iadului, Editura Eikon; Daniel Săuca, Clopotele raiului, Editura Eikon; Ioana Trică, Cruciadele somnului, Editura Eikon; Emilia Ivancu, JOCUL DE A NU FI MAI MULT DECÂT SUNT/ GRA W TO, ABY NIE BYĆNICZYM WIĘCEJ, NIŻ JESTEM; Diarmuid Johnson, A YOUNG SUN / UN SOARE TÂNĂR
Invitaţi: Valentin Ajder (director Editura Eikon) şi elevi de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu
Duminică, 20 mai:
* Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00 – Închiderea oficială a TNCP. Prezentarea raportului Târgului.
Edituri participante:
Editura Tracus Arte, Editura Herg Benet, Editura Biblioteca Metropolitană, Editura Max Blecher, Editura Brumar, Editura Cartea Românească şi Polirom, Editura Casa Radio, Editura Casa de Pariuri Literare, Editura Charmides, Editura Eikon, Editura Limes, Editura Mirador, Editura MNLR, Editura Vinea
În cadrul TNCP va participa şi APLER (Preşedinte: Dan Mircea Cipariu) cu un stand expoziţional
Organizatori principali:
Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti (MNLR)
Biblioteca Metropolitană Bucureşti
Co-organizator:
Uniunea Scriitorilor din România (USR)
Parteneri:
Asociaţia Scriitorilor Bucureşti (ASB)
Asociaţia Difuzorilor şi Distribuitorilor de Carte din România (ADEPC)
Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER)
OPERA SCRISĂ.RO – Societate de Gestiune a Drepturilor de Autor
FDL. ro
Club La Scena
Teatrul Masca
Librăria Bastilia – Grupul Librarium
Parteneri media:
AgenţiadeCarte.ro, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, 7 Seri, Observator Cultural, Luceafărul de dimineaţă, Cultura, România literară, 121.ro, onlinegallery.ro, FDl. ro
Locaţii:
Muzeul Naţional al Literaturii Române
Uniunea Scriitorilor din România (Casa Monteoru)
Biblioteca Metropolitană
Club La Scena
Librăria Bastilia – Grupul Librarium
Târgul Național al Cărții de Poezie (ediția a II-a)
Program evenimente
Miercuri, 18 mai:
Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 12.00 – Conferinţă de presă. Deschiderea TNCP
Prezintă: Lucian Chişu, Florin Rotaru, Ioan Cristescu, Dan Mircea Cipariu
Ora 15.00 – Spectacol de poezie şi pantomimă
Poeţi invitaţi şi actori ai Teatrului Masca – pe trotuarul care leagă Muzeul Naţional al Literaturii Române de sediul Uniunii Scriitorilor din România (Casa Monteoru)
Ora 15.30 – Vernisajul expoziţiei de carte bibliofilă şi gravură
Liceul de Arte Nicolae Tonitza
Prof. coord. Iuri Isar
Ora 18.00 – Lectură de poezie: Marian Drăghici, Octavian Soviany, Paul Vinicius, Florin Iaru, Claudiu Komartin
Moderator: Cosmin Perţa
Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 14.00 – Vernisajul expoziţiei de fotografie realizată de Ion Cucu
Prezintă: un cristian
Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 19.00 – Lectură de poezie: Dumitru Bădiţa, Simona Grazia Dima, Ofelia Prodan
Moderator: Felix Nicolau
Joi, 19 mai: Muzeul Naţional al Literaturii Române
Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00 – Colocviu: Starea traducerilor de poezie
Invitaţi: Dinu Flămând, rezidenţii programului de traduceri ICR
Moderator: Florin Bican
Ora 17.00 – Clubul de lectură Institutul Blecher
Lectură din volumul „Zidul de mătase” de Constantin Virgil Bănescu, Casa de editură Max Blecher, 2011
Citesc: Ivan Hristov, Santha Attila, Gabriel Daliș
Moderator: Claudiu Komartin
Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 16.00 – Lectură de poezie: Miruna Vlada, Ştefan Manasia, Lucian Vasilescu
Moderator: Cosmin Perţa
Ora 18.00 – Recital: Eusebiu Ştefănescu şi Maria Gheorghiu
Ora 20.00 – Recital de poezie: Corina Ciucă, bursieră a Fundaţiei Dan Voiculescu
Prezintă: Daniel Octavian Bejan şi Traian T Coşovei
Recital: Traian T. Coşovei şi Florin Chilian
Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 18.00 – Lectură de poezie: Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu, Andra Rotaru, Nichita Danilov
Moderator: Cosmin Perţa
Cafeneaua La Muzeu
Str. G-ral Christian Tell nr. 27
Ora 20.00 – Lectură de poezie: Teodor Dună, Dan Sociu, Răzvan Ţupa, Mugur Grosu, Stoian G. Bogdan
Moderator: Felix Nicolau
Vineri, 20 mai – Muzeul Naţional al Literaturii Române
Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 14.00 – Masă rotundă: România literară – Observator cultural
Starea poeziei contemporane
Invitaţi: redactori şi colaboratori ai revistelor
Moderator: Carmen Muşat
Ora 17.00 – Cafeneaua critică: Dezbatere cu tema: Cărţi de poezie 2010-2011. Bilanţ de etapă
Ion Bogdan Lefter şi invitaţii săi: poeţii Traian T. Coşovei, Ion Mureşan, Radu Vancu, Daniel D. Marin şi alţi autori de cărţi apărute în 2010-2011, precum şi poeta Magda Cârneci şi criticul Cosmin Ciotloş
Moderator: Ion Bogdan Lefter
Ora 20.00 – Seară de proiecţii video cu poeţi din străinătate
Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 16.00 – Lectură de poezie: Ion Mureşan, Alexandru Vakulovski, Moni Stănilă, Dan Coman, Doina Ioanid
Moderator: Cosmin Perţa
Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 19.00 – Recital: Doru Stănculescu
Lectură de poezie: Doina Uricaru, Ileana Mălăncioiu, Iolanda Malamen, Ana Blandiana, Magda Cârneci
Moderator: Ioan Cristescu
Cafeneaua La Muzeu
Str. G-ral Christian Tell nr. 27
Ora 20.00 – Lectură de poezie: Florin Pop, Nicolae Scheianu, Andra Rotaru, Radu Vancu, Vasile Leac, Mihai Goţiu
Moderator: Felix Nicolau
Sâmbătă, 21 mai: Muzeul Naţional al Literaturii Române
Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 12.00 – Preambul la Congresul Naţional de Poezie, 2011
Invitat special: Gellu Dorian, alături de Adrian Alui Gheorghe
Moderator: Dan Mircea Cipariu
Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor
Calea Victoriei nr. 115
Ora 16.00 – Lectură de poezie: Angela Marinescu, Nora Iuga
Moderator: Miruna Vlada
Biblioteca Metropolitană, Sala de conferinţe
Strada Tache Ionescu nr. 14
Ora 18.00 – Lectură de poezie: Constantin Acosmei, Şerban Axinte, Andrei Bodiu, Romulus Bucur, Violeta Savu, Gelu Vlaşin
Moderator: Felix Nicolau
Cafeneaua La Muzeu
Str. G-ral Christian Tell nr. 27
Ora 20.00 – Petrecerea de final a TNCP ediţia a II-a:
Lecturi: Ion Mureşan, Paul Vinicius, Cosmin Perţa, Vasile Leac
Muzica: Mircea Tiberian.
Moderator: Ioan Cristescu
Duminică, 22 mai Muzeul Naţional al Literaturii Române
Rotonda MNLR, Bdul Dacia nr. 12
Ora 16.00 – Închiderea oficială a TNCP. Prezentarea raportului Târgului.
Programul târgului:
12.00 – 20.00
O antologie necesară
Au trecut zece zile de la lansarea unei cărți de poezie ce reprezintă o noutate pentru România, o selecție din ce a apărut mai semnificativ în poezia noastră în anul 2010. „Cele mai frumoase poeme din 2010” apărută la Editura Tracus Arte este o carte importantă fiindcă ne apropie de ceea ce înseamnă azi poezia. Efortul celor doi poeți ce s-au ocupat de realizarea ei, e vorba de Claudiu Komartin și Radu Vancu, după o primă lectură mi se pare demn de a fi remarcat. Chiar dacă o bună parte dintre cărțile apărute în 2010 îmi erau cunoscute, am întâlnit în această antologie și autori care meritau o mai mare atenție din partea mea. Asta înseamnă că din punctul meu de vedere antologia și-a atins ținta.
La lansare a fost o atmosferă propice poeziei, într-un spațiu foarte plăcut(Art Jazz Club), gazda evenimentului a fost scriitorul Cosmin Perța. El a pus celor doi poeți care au făcut selecția cele mai incomode întrebări pe care le-a avut la îndemână. A urmat apoi o lectură consistentă din poemele aflate în carte. Au citit câte un poem dintre cele din antologie: Gabriel Daliș, Doina Ioanid, Dumitru Bădița, Teodor Dună, Ofelia Prodan, Nicolae Tzone, Ion Zubașcu, Adrian Diniș și Octavian Soviany. Claudiu Komartin a citit poemele acelora care din păcate nu mai sunt printre noi, e vorba de poeții Aurel Dumitrașcu și Augustin Frățilă.
Mai trebuie spus că antologia este împărțită în trei secțiuni, prima este cea a autorilor consacrați ce au publicat un volum în 2010(33 de autori), a doua este cea dedicată debutanților(7 poeți ce au publicat prima lor carte în 2010) iar ultima este cu poeme publicate în revistele literare de importanți poeți români în viață(Emil Brumaru, Șerban Foarță, Romulus Bucur, Marta Petreu, Emilian Galaicu-Păun, Nora Iuga, Mircea Ivănescu, Alexandru Mușina, Ioan Es. Pop și Octavian Soviany).
Bineînțeles că sunt și lucruri de reproșat, de exemplu eu cred că își puteau găsi loc în această antologie și alți poeți ce au publicat o carte în 2010. Însă așa cum spunea Claudiu Komartin este vorba de un demers inevitabil subiectiv și incomplet, aș spune totuși unul suficient de cuprinzător ca să ne dea o perspectivă bună asupra poeziei actuale.
Serile Tracus Arte
Joi(21 aprilie), în ArtJazzClub din București (B-dul Nicolae Bălcescu, nr, 23A, la subsolul Galeriei Orizont), începând cu ora 17 se va desfășura evenimentul „Serile Tracus Arte”. Un club aristrocratic de lectură și discuții libere propus iubitorilor de literatură de Editura Tracus Arte. Tema discuției va fi „Cele mai frumoase poeme din 2010”. Invitați sunt poeții Claudiu Komartin și Radu Vancu, ei fiind și cei care s-au ocupat de antologia ce cuprinde cele mai frumoase poeme ale anului 2010, o carte apărută la Editura Tracus Arte. Moderator va fi Cosmin Perța. Intrarea este liberă.
!NFERNUL în FIRE
Vineri, 5 noiembrie 2010, ora 19.00, în Fire Club din Bucureşti, str. Gabroveni, nr 12, va avea loc un eveniment multiart: lansarea celui de-al doilea roman al scriitorului Leonard Ancuţa, „!NFERNUL”, Editura Tracus Arte, precum şi vernisarea expoziţiei colective Davinci Art School, cu lucrări semnate de Maria Stan, Mihaela Merla, Andreea Herzog, Marcela Roşoiu, Melek Cheosep, Cristina Dumitrescu şi Cătălina Soloveanu.
Vor vorbi despre acestă nouă apariţie în literatura română Dan Mircea Cipariu, Cosmin Perţa şi Ioan Es Pop. Vor fi prezenți mai multe nume importante din zona culturală sau literară românească, între care Ioan Cristescu, directorul editurii Tracus Arte, precum și Octavian Soviany, critic literar și poet.
Expoziţia colectivă Davinci Art School, coordonată de artistul vizual Francisc Chiuariu, este construită în contrapunct cu lumea de infern a cărţii lui Leonard Ancuţa. Lucrările expuse sunt un spaţiu de meditaţie şi de liniştire a sufletului călător într-un univers de azi pe mâine. Gândiri şi imaginări ale florilor şi ale figurativului pentru un altfel de terapie interioară „, a scris Dan Mircea Cipariu în catalogul evenimentului.
Evenimentul se va încheia cu un dublu concert live al trupelor Tragic şi Pseudonoise.