Tag Archives: ape cu plute

Ape cu plute

tainele iară sunt desfăcute
de-aș fi rămas
seară de seară ape cu plute
fără popas

 

întru ispită întru virtute
sufletul prinț e
nepricepute încă și mute
ouă semințe

 

ele se-agită fără să fie
ca într-un clește
milă plătită cu poezie
și deznădejde

 

nu pot pricepe cine le cheamă
și pentru cine
sterpe coline ură și teamă
chin și rușine

 

dar fac vârtejul recunoștinței
către o stea
taină prilejul sterpei semințe
de-a se îngropa

 

Poem de Constanța Buzea