Abul Kasim Mansur Hasan Ferdousi s-a născut în satul Baj, regiunea Tus, dintr-o familie de nobili rurali(dihkani). Înzestrat cu o educație aleasă, încă din tinerețe și-a dovedit talentul, versificând episoade eroice din istoria Iranului. În anul 980, aflând de asasinarea poetului Daghighi, își propune să ducă mai departe opera neterminată a acestuia, inspirându-se din Șah-Name (Cronica șahilor) în proză a lui Abul Mansur Gaznavi și o culegere de legende a prințului tamurid Bai Songhor. În 994, redactează prima versiune a epopeii Șah-Name, pe care o desăvârșește în 1010, dedicând-o sultanului Mahmud Gaznavi. Însă după o perioadă, cade în dizgrația sultanului, care îl condamnă la moarte, cuazele principale ale acestei hotărâri se pare că au fost deosebirea de rasă și deosebirile religioase. Totuși, reușește să fugă de la curtea sultanului din Gazna și-și caută refugiul în alte orașe. Scrie apoi celebra Satiră împotriva sultanului Mahmud, care astăzi este pusă în fruntea tuturor edițiilor din Șah-Name.
Epopeea lui Ferdousi (100000 de stihuri) este una dintre cele mai fumoase din lume, e formată din trei părți: mitologică, eroică și istorică. Ea povestește lupta poporului din Iran împotriva celui din Turan: duel secular complicat de războaiele împotriva Bizanțului și a arabilor care propovăduiau Islamul.
Ferdousi a fost numit pe bună dreptate „Părintele poeziei persane” și „Homerul Iranului”, epopeea sa este o capodoperă, un model de epopee națională.
Cum a fost creată Cronica Șahilor
Datini vechi, din gură-n gură, povestite-au fost în șir
vrednic ce-i de-mpărtășire nu plăti uitării bir.
Povesti-voi din nou parte din ce s-a mai povestit.
Tot ce înșira-voi și-alții au mai spus, necontenit,
din grădina conștiinței roadele strângând cu sârg.
Eu? Nici nu voi atinge poala pomului cel greu de pârg,
fiindcă vlagă n-am destulă; totuși, chiar de va ședea
omul sub un pom puternic, ocroti-l-va umbra grea.
Poate că din chiparosul ce-și asvârle umbra-n zări,
voi atinge-o creangă joasă, și-astfel, peste depărtări,
prin această carte despre șahi cu mândre străluciri
voi lăsa o umbră-n lume, umbra unei amintiri…
Nu-s în cronica mea scrise nici minciuni și nici scorniri;
dar nu crede că pe lume toate merg pe-același crug.
Cei mintoși găsi-vor hrană în cuvinte, din belșug,
chiar de-or trebui să-mi cate-n ele semne-nțelepțești.
Fosta-a din vechimi un hronic c-o mulțime de povești.
Toți mubezii*-aveau o parte din aceste vechi scripturi,
și-orice minte luminată mai păstra ceva frânturi.
Fost-a, dintre căpetenii de hotar, un pahlevan
înțelept, vestit, puternic și din tată fiu dihkan**;
drag i-a fost să scoată fapte din bătrâni, și i-a fost drag
să adune laolaltă povestiri străvechi șireag.
El cheamă de pe meleaguri câte un mubed cărunt,
și din părți, ei închegară hronicul cu de-amănunt;
le ceru să-nșire-obârșii, șahi de șahi , și mari viteji,
cum îi întocmiră lumea la-nceput, și, val-vârtej,
dusu-s-au, lăsând-o-n starea vrednică de plâns, și cum
sub o stea ferice, zilnic, săvârșiră trebi duium,
Toți mai-marii povestiră dinainte-i, rând pe rând,
datini de la șahi și grele vremuri lumea preschimbând.
Ascultându-i, făurit-a hronicul vestit, și-astfel,
umbra-aducerii-aminte, fericit, lăsat-a el
printre oameni, și o lume pe de-a pururi laude-l!
* Mubed – înțelept, vizionar, prooroc în Persia medievală.
**Nobil vechi, proprietar de pământuri și sate, păstrător al tradițiilor istorice (aici e vorba de Danișver Dihkan).
Traducerea George Dan
Q-zone 