Inscape

Reclame

Dropia

Pe miriştea arsă şi lată,
La dunga cerului spartă
De-o vizuină de soare,
Spre asfinţit şi răcoare
Se saltă un cap de şarpe
Printre năluci verzi de ape.

Şarpele cu cap de vultur,
Cu plete galbene-n jur,
La gît cu soarele roată,
Cu piept şi sfârcuri de fată
Cu coroană de regină,
Cu aripile-n ţărână.
Stă cu pieptul dezgolit
Tremurat în asfinţit.

Am cătat dropia-n soare
Că eram de-nsurătoare.
Mi-am dus mâna peste câmpi
Printre praf şi printre ghimpi:
Am vârât mâna în cer
Şi am dat, vara, de ger.


Mi-a degerat mâna toată:
O-ntinsesem după fată,
Când s-o fur − prin degete
Mi-a trecut şarpele rece.

Poem de Ștefan Bănulescu


În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi cineva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.


Poem de Geo Bogza

Parable


cântec 226

Fantastic tunet zgâlțâi tăriile, în înalt.

Animalele se așezară față în față & se priviră feroce.

Henry se temea.

Dragostea ei, care nu era chiar cea a unei fecioare,

nu reușea să-i aline spaimele teribile, care ajungeau

departe într-o așa lume.

 

Se ridică din beregate durerea. Dispărură în aer

mulți, și mulți pe pământ, și mulți în ape.

Nu era un loc de iubit.

Degete în ochi, explozii enorme ale

ceea ce nu știm, până când trezia devenea un viciu.

„Căderile noastre nu garantează”, zicea un prieten.

 

Am văzut-o  în vis, din visul meu ea se trezea,

drăgălășenie & galanterie & iubire

și tot tacâmul.

Avea părul lung de parcă părul lung e de  ajuns

ca să înece ca un fum ororile. Ce făcea în fum

cu ea el nu va spune.

 

Poem de John Berryman

 

Traducerea Radu Vancu

 


Rar

E ciudat c-am venit printre voi atât de târziu
Și că neîmplinit voi fi mereu.
Încă rămas în vis, aștept.
Și rar, în zbor aproape stins, eu trec.
Dar mă mai tem că voi pleca-napoi copil,
Aproape trist și gol.
Dac-aș putea să aflu clipa aceea de înec
Și rar, în zbor aproape stins, să pot să trec.
♣♣
Poem de Angela Marinescu

The woman