Category Archives: poemul de sâmbătă noaptea

Cum ceața nu lasă vreo rană

Cum ceața nu lasă vreo rană
Pe dealul verde-ntunecat
Așa trupul meu nu lasă vreo rană
Pe trupul tău minunat.

 

Când vântul și șoimul se-adună
În cerul enorm
Trupurile noastre se-adună
Și ele, apoi se-ntorc și adorm.

 

Cum multe nopți îndură să fie
Fără de stele sau lună
Vom îndura și noi suferința
De-a nu mai fi împreună.

 

Poem  de Leonard Cohen

Traducerea  Mircea Cărtărescu


Întunericul intră

Întunericul intră în camera-mi de hotel
ca o draperie printr-o draperie
umflându-se-n diverse forme ale lui
ici niște aripi o mască de gaz colo
lucruri simple și lucruri duble
Stau în capul oaselor pe
marginea patului
și tulbur întunericul care se lasă
cu multele mele personalități
întocmai cum un gard cu gratii înalte
și vârfurile aurite
se-amestecă cu ploaia franțuzească
pentru câteva ore luminoase
E un moment de acalmie pe durata
acestei ultraîncărcate porțiuni a vieții mele
monotone, -n cea  mai mare parte
O femeie intră-n odaie cu-un șperaclu
și reușește să comunice prin mici detalii
că ne-am fi putut duce viețile împreună
dacă-mprejurările ar fi fost altele
Îmi place mai ales
când mi se adresează în maniera familiară
a limbajului ei incomprehensibil
dar undeva în minte știu preabine
că momentele importante vor urma
și eu sunt gardul acela de oțel
înalt, cu gratii aurite
ținând inevitabilul la distanță

Poem de Leonard Cohen

Traducerea Șerban Foarță și Cristina Chevereșan


Pe balcon

 

Stau amândouă și priveau cum zboară rândunele:
Una cu păr de smoală și pală, iar cealaltă
Cu părul blond și roză, și-n voaluri laolaltă,
Ce unduiau ca norii, făcând una cu ele.
*
Și leneșe amândouă, ca niște asfodele,
În timp ce luna moale se înălța rotundă,
Sorbeau prelung a serii emoție profundă
Și fericirea tristă a inimii fidele.
*
Cu brațele lipite de taliile suple,
– Cuplu ciudat, cu milă față de alte cuple –
Visau junele dame, stând în balcon ca-n ramă.
*
Și-n spate, în alcova scăldată-n lux și sumbră,
Emfatic, cu aspectul de tron de melodramă,
Plin de miresme, Patul stă desfăcut în umbră.
*
Poem de Paul Verlaine ( din ciclul „ Les amies – Scène d’amour sapphique”)
Traducerea  Gabriel Pârvan


Nud în întuneric

Mi-e somnul tot mai străveziu. De-acum
te pot vedea mai bine pe-ntuneric,
pot urmări pe trupul tău cum noaptea
cu iedera-i necunoscută crește,
și sânii legănându-se ca două
stele de mare. Câteodată luna
venind prin geam îți aurește șoldul,
ca vechilor statui — mărgăritare
cad licărind în jurul fiecărui
sărut al meu și iedera dispare,
rămâne numai frunza de acantă,
aur și negru coborând în taina
coapselor tale. Somn de ocean,
somn translucid mi-e dat să dorm de-acuma,
și valuri ondulate-n vântul rece
simt vârsta echinoxului. Mai bine
te văd, mereu mai bine pe-ntuneric,
urcând din adâncimi prin somnul meu,
ca o naiadă goală.

Poem de  A. E. Baconsky