Category Archives: mari poeți

Apari să dai lumină

Apari să dai lumină arcatelor ferești,
Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești.
Prin vremea trecătoare lucește prea curat
Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat.
Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinți…
O, marmură, aibi milă de-a mele rugăminți!

Îndură-te și lasă privirea-mi s-o consol
La alba strălucire a gâtului tău gol,
La dulcea rotunzime a sânilor ce cresc,
La noaptea cea adânca din ochiul tău ceresc,
Să văd ca de privirea-mi tacând te înfiori…
O, marmură, aibi milă de ochii-mi rugători!

Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald,
În dulcea-nfiorare a sufletului cald,
Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt,
Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt,
Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci…
O, marmură, aibi mila de stingerea-mi pe veci!

Ca iarna cea eternă a Nordului polar
Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar,
Nimic nu luminează astei pustietăți,
Doar sloiurile par ca ruine de cetăți,
Plutind de asprul viscol al morții cei de veci…
Tu ramură-nflorită… pe visul meu te pleci!

Din lumea de mizerii si fără de-nțeles
Cu ochii cei de gheață ai morții m-am ales
Și totu-mi pare veșted, căzut și uniform.
Sunt însetat de somnul pământului s-adorm,
Încât numai de nume îmi pare că exist…
Tu doar răsai c-un zâmbet în visul meu cel trist!

Cu ochii tăi de înger mă mângâi și mă minti,
Căci ei cuprind o lume de dulci făgăduinți,
De-amor fără de margini, de scumpe fericiri,
Cum nu se află-n lumea aceasta nicăiri,
Căci este umbra blând-a iubirii cei de veci,
Ce trece cu întreaga-i putere, pe când treci!

Nici luna plutitoare, nici stelele din cer
N-or să pătrunză-n lumea trecutelor dureri,
N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereti,
Măcar să am de-acuma o sută de vieti,
Căci sufletu-mi de-atuncea e-atât de-ntunecat…
Doar ochii tăi de înger în visul meu străbat!

Ca toamna cea târzie e viata mea, și cad
Iluzii ca și frunza pe undele de vad,
Și nici o bucurie în cale-mi nu culeg,
Nimic de care-n lume iubirea să mi-o leg,
Pustiul si urâtul de-a pururi mă cuprind…
Doar brațele-ți de marmur în visul meu se-ntind!

Precum corăbii negre se leagănă de vânt
Cu pânzele-atârnate departe de pământ,
Cum între cer și mare trec păsările stol,
Trec gândurile mele a sufletului gol,
Întind ale lor aripi spre negre depărtări…
Tu numai ești în visu-mi luceafărul pe mări.

Cu aspra nepăsare tu sufletu-mi aduci
Pe cele doua brațe întinse-a sfintei cruci
Și buzele-nsetate cu fiere mi le uzi;
Când ruga mea fierbinte nu vrei să o auzi,
Mă faci partaș în lume durerilor lui Crist…
O, marmură, aibi milă de sufletul meu trist!

Dar te cobori, divino, pătrunsă de-al meu glas,
Mai mândra, tot mai mândra la fiecare pas…
Visez, ori e aievea? Tu ești în adevăr?
Tu treci cu mâna albă prin vițele de păr?
Dacă visez, mă ține în vis, privindu-mi drept…
O, marmură, aibi milă să nu mă mai deștept!

Poem de Mihai Eminescu


Alone with everybody


Mutilarea artistului la tinerețe


legendă

urme foarte adânci pe zăpadă

mulțumirea așchia asta în carne

lumina tulbure a lunii februarie

nici vorbă nici vorbă nici vorbă



ne întoarcem dintr-o călătorie obișnuită

mai avem câteva ceasuri de mers

prin zăpadă și prin lumina tulbure

a lunii februarie nici vorbă



și când am ajuns la marginea pădurii

și  când am aprins focul din nou

le-am simțit răsuflarea în ceafă

doi călăreți falnici și lângă ei umbra



celui de-al treilea (pirpiriul) atârnând

ca o blană rece de câine ca un stindard

urme cât se poate de vizibile pe zăpadă

și lumina tulbure a  lunii februarie



ne-am uitat cu subînțeles unii la alții

am deschis repede cartea cum ai deschide

fereastra dinspre grădină în zorii zilei

câștiguri și pierderi scria acolo negru pe alb



dar într-o limbă de care nu ne mai aminteam

câștiguri și pierderi scria — într-un timp

care de mult timp nu mai era al nostru



Poem de Virgil Mazilescu

My Lady Can Sleep


Un poem de Frank O’Hara

Lumină       limpezime        salată de avocado în zori

după lucrurile crunte pe care le fac uluitor e

să afli iertare și iubire, nici măcar iertare

cât timp ce-a fost a fost și iertarea nu-i iubire

și iubirea e iubire nimic nu se destramă vreodată

deși lucrurile devin agasante plicticoase și ramplasabile

(în imaginație) dar nu de-adevărat și când e vorba de iubire

degeaba peste drum te simți detașat simpla prezență

schimbă totul ca o chimicală picată pe hârtie

și toate gândurile dispar într-o emoție stranie și plăcută

de nimic nu-s sigur în afară de asta, întețită de respirație.


Traducerea Constantin Abăluță și Ștefan Stoenescu

 

 


Traveling Light