Adesea cerul se dezvăluie noaptea

Mondal este parizian
Din vechea rasă a bastarzilor
E singur slab sărac
Se vede cât de colo c-abia își duce viața
N-are nimic cu nimeni nici cu dușmanii lui
Îl lasă rufăria
Pereții casei se jupoaie
Inima-i slăbește
Ochii lui și-au pierdut strălucirea
E prea târziu să mai aibă păreri
Nici somnul și nici vara nu-i mai sunt de folos
Nu-i stă gândul la moarte

Pe câmpul răvășit
Nici bun nici rău
Rădăcinile gemetelor
Au putrezit
Și iarba-i culcată
Strivită îngrămădită
Ca niște cărți
Funebrii toporași sună a os
Și a înțepeneală ca buzele livide
Broaștele șanțurilor astupate
Mâinile care se deschid sunt prinse
De tremurul ușor al mâlului
Sub vântul ca mahonul
Nervii
Sub vinele umflate ale ploii enorme
Pământul nămolos
Sub sorele surd
Inima

Mărețe hamurile grele
Ale vremii rele de fiecare zi
Sigură de drumul ei printre oameni

Atâta jale
Atâta sfidare
Și totuși pe pământ sunt râsete
Aplaudând făgăduieli de sânge tânar
Fără de amintiri
Făgăduieli de soare proaspăt
La picioarele ultimilor metereze
Ce vin se-alipească zilei
Cu totul de neînțeles

Devreme ce Mondal fecior a tot ce vrei și a mai nimic
E singur nu are nimic nu vrea nimic
Nici măcar să-și înfrunte dușmanii.

Poem de Paul Éluard

Traducerea Virgil Teodorescu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: