O femeie străină

Ciudată era doar prezența ei în odaia mea goală.

S-a dezbrăcat și s-a culcat cu mine ca o vulpe.

A spus că are zi liberă.  Că va pleca departe de oraș

Și că e mai bine să se culce cu mine acum.

Și-a luat hainele, cămașa și ceva bani de buzunar,

Cu bine, umbră, i-am zis, cu bine, n-o să ne mai vedem

                                                                                       niciodată.

Și așa s-a întâmplat.

Dar ce bucurie mai mare să știi

C-ai fost cu cineva necunoscut într-o cameră goală,

Amintirea unei femei plină de păcat

Care mărturișește că iubește patul.

Și atunci de ce e nevoie să acoperim fericirea

Cu mâna? De ce să fim buni?

Fii sigur că viața ta miroase a crenguță de brad

Și că niciodată n-o să mai rămâi într-o cameră goală

Fără să te gândești la ea.

Ciudată era doar prezența ei,

De unde se vede că lacrimile, plânsul

Sunt ca bătrânii pianiști.

Care aprind o lumânare în plină zi.

 

Poem de Vasile Petre Fati din excelenta antologie „O anumită căldură umană” apărută la Casa de Editură Max Blecher.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: