Omul din fața geamului

În casă la mine soarele circulă prin toate camerele,
asta mă face să cred că nu-s chiar un om de nimic.
Când sunt în fața geamului mă cuprinde somnul
inexistenței a tot ceea ce văd. Rămân doar cu lumina
soarelui pe față și pe mâini. Sunt trist
ca un om care nu-și părăsește casa niciodată,
dar care știe că trăim în lumea pietrelor și-a copacilor
și că n-are ce face cu mișcările precipitate
pe care le numim prietenie.
Poem de Constantin Abăluță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: