Numai cuvântul nu putrezește

– Să mă fi pierdut și eu într-o dragoste nebună
sub cireșii cei negri cu cireșe albastre să fi ascuns
paginile creierului într-un submarin galben
să fi plâns. Am vorbit sau am tăcut noapte de noapte.
Secătuită de zodii venea sudalma la micul dejun:
cretinele și
marchizii spun din când în când și lucruri frumoase!
Numai provocat am trăit în fața poemului. Când mă
orbea. Să-i fi spus femeii aceste lucruri savante
ca și cum m-aș opri pe străzile romei să-i arăt
o pată de sânge pe cer undeva: „Vezi, steaua noastră”.
Ziua-n amiaza mare. Între noi bunele maniere
Pierdute-s de rost. Între noi faruri stinse.

Poem de Aurel Dumitrașcu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: