Răgaz

Nu știu cât am stat în acel hol întunecos
prin care treceau călugărițe și marinari
și-n care fumul alerga-n toate direcțiile
Vocile se bolteau deasupra-mi ca un frunzar
îmi aminteam cucuiul imens din creștetul unui prieten
barca verde care-a luat foc în mijlocul fluviului
prin peretele de sticlă urmăream norii
niște nori oarecare pe-un cer oarecare
faptul că nu aveam copii mă scutea de orice iluzii
și-mi dăruia libertatea nimicniciei

Poem de Constantin Abăluță


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: