Cântec vis 123

Îmi smălțuie podeaua soarele dinspre est, casa mea
                                                                                     dă spre nord,
n-am nimic de zis decât că-mi smălțuie podeaua
și m-ar smălțui și pe mine
dac-aș sta întins pe podeaua aia, așa cum de altfel
am stat, încercând din greu să încalec un gând
nu lipsit de grijă

 

în  timpuri uitate, cu excepția lui New York Times
care nu poate uita. Există întotdeauna morga.
Există oameni în morgă.
Oamenii ăștia au acces. Fără somn, în poziție,
visează întruna trecutul
Colosală în zori vine a doua lumină

 

toți murim, pe podea, la morgă
și trebuie să murim pentru totdeauna, c’ est la mort
o strălucire amețitoare
suprema gloire
post-mach, probabil în chiloți
așa cum ne-am întâlnit amândoi odată.

Poem de John Berryman din volumul „Cântece vis” apărut la Casa de Editură Max Blecher și Editura Armanis în anul 2013.

Traducerea Radu Vancu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: