Le soleil/The sun/Soarele

Le Soleil

Le long du vieux faubourg, où pendent aux masures
Les persiennes, abri des secrètes luxures,
Quand le soleil cruel frappe à traits redoublés
Sur la ville et les champs, sur les toits et les blés,
Je vais m’exercer seul à ma fantasque escrime,
Flairant dans tous les coins les hasards de la rime,
Trébuchant sur les mots comme sur les pavés
Heurtant parfois des vers depuis longtemps rêvés.

Ce père nourricier, ennemi des chloroses,
Eveille dans les champs les vers comme les roses;
II fait s’évaporer les soucis vers le ciel,
Et remplit les cerveaux et les ruches le miel.
C’est lui qui rajeunit les porteurs de béquilles
Et les rend gais et doux comme des jeunes filles,
Et commande aux moissons de croître et de mûrir
Dans le coeur immortel qui toujours veut fleurir!

Quand, ainsi qu’un poète, il descend dans les villes,
II ennoblit le sort des choses les plus viles,
Et s’introduit en roi, sans bruit et sans valets,
Dans tous les hôpitaux et dans tous les palais.

Poem de Charles Baudelaire

 

The Sun

In this old district, where the shabby houses hide
Behind drawn shutters many a furtive lust inside,
In the fierce rays of noon, which mercilessly beat
On town and country, on the roofs and on the wheat,
I walk alone, absorbed in my fantastic play, —
Fencing with rhymes, which, parrying nimbly, back away;
Tripping on words, as on rough paving in the street,
Or bumping into verses I long had dreamed to meet.

The sun, our nourishing father, anemia’s deadly foe,
Makes poems, as if poems were roses, bud and grow;
Burns through the anxious mists of every mind alive,
And fills with honey the celled brain as the celled hive.
‘Tis he who makes the man on crutches stump along
As gay as a young girl, humming as sweet a song;
Calls to the human spirit to climb and ripen still —
Which would bloom on for ever, could it have its will.

He goes into the city, where, like the poet, his light
Ennobles and gives purpose to the least thing in sight;
Or, quietly, unattended, like a king, he calls
At every palace, and visits all the hospitals.

Traducerea  Edna St. Vincent Millay

 

Soarele
Prin vechi foburguri unde, pitit după obloane,
Desfrâul se desfată în tainice cotloane,
Când soarele-și aruncă cumplita lui dogoare
Pe-orașe și pe sate, pe case și pe-ogoare,
De treburile-mi stranii îmi văd cu agerime,
Adulmec pretutindeni neprevăzute rime,
Prin vorbe ca prin pietre pășesc împiedicat
Și-n calea mea descopăr vreun vers demult visat.

 

Acest părinte darnic, disprețuind cloroze,
Trezește din țărână la fel și viermi și roze,
Preface orice grijă în abur care piere
Și spornic umple stupii și mințile cu miere.
Întinerind ologii ce-și duc amare zile
Îi face blânzi și veseli ca sprintene copile
Și viu belșug de roade mărinimos așterne
În inima setoasă de înfloriri eterne.
Pe stradă când coboară, ca un poet, el pune
În lucrurile cele mai rele raze bune;
Regește, fără larmă și făr’ alai, străbate
În orișice spitale și-n orișice palate.

 

Traducerea  Al. Philippide

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: