Monster Blues

femeile care mi-au împletit
din cântecele sinistre botoșei pentru iarnă 
au dispărut într-o ceață
într-un loc interzis, cu pleoape și solzi
într-un cearcăn

nu-mi pasă

mi-aș vinde și sufletul dar mai aud muzica

ce bine e
când nu-ți găsești cuvintele
când știi că foarfeca nu mai pătrunde în toate colțurile

și băiețelul din lună, cu visul lui suspendat
atât de departe de casă
îmi ridic fața spre steaua de cobalt și râd

ca un monstru ca un ucigaș incapabil de empatie

ca breivik


Poem de Claudiu Komartin din volumul „cobalt” (2013)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: