Teofil

Fereastra camerei mele de la mansardă e întotdeauna
deschisă
diminețile, mai ales, mi le petrec acasă
citesc uneori o carte sau mă gândesc la lucruri
secrete.
Teofil, aud atunci prin fereastra deschisă, Teofil,
vino repede să-mi ștergi pantofii de praf.
Am auzit și alte porunci: Teofil,
ai grijă să încui poarta devreme
dar mai întâi să duci cățelușa la
plimbare.
Vocea e întotdeauna aceeași: o voce pițigăiată de
cucoană.
Vocea lui Teofil n-am auzit-o niciodată.
Nu îl cunosc pe acest servitor cu nume de călugăr
nu l-am zărit niciodată, nu îmi închipui cum poate fi.
Prin fereastra camerei mele de la mansardă
se vede acoperișul unei case somptuoase
un gard înalt de fier împrejmuiește curtea
din care mereu se ridică vocea cucoanei:
Teofil să pui apă la flori, Teofil să faci curățenie în
pivniță.
Iar vocea lui, a lui Teofil, n-am auzit-o
niciodată.

Poem de Geo Bogza.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: