Un poem de Serghei Esenin

***

 

Ah, voi, sănii! Și voi, cai, voi, cai!
Numai dracul v-a scornit, mișelul!
Peste stepă-n goană cu alai,
Râde pân’la lacrimi clopoțelul.

 

Pretutindeni, prin pustiuri  reci,
Lună nu-i, nici glas de câini, nici ceață.
Încă n-am îmbătrânit pe veci,
Hai, dă-ți suflet, viața mea-ndrăzneață!

 

Cântă-nspartul nopții, vizitiu,
Te-nsoțesc, de vrei, dar cu tristețe,
Despre ochii vineți care-i știu,
Și despre voioasa-mi tinerețe.

 

Pălăria mi-o ploșteam ades,
Puneam calul între hlube late,
M-așezam pe-un braț de fân ales
Și pe urmă, ține-te, măi frate!

 

Cum mă mai împăunam, zburând!
Și-n tăcerea nopților stufoase,
Gureșa-mi harmonică oricând
Sucea capul fetelor frumoase.

 

…Totu-i dus. Fugarul a pierit.
S-a schimbat și părul meu, și pasul.
De prea mult vioi pălăvrăgit
Și-a pierdut harmonica mea glasul.

 

Sufletul mi-i totuși plin de rost,
Gerul și zăpada-mi saltă țelul,
Fiindcă peste toate câte-au fost
Râde pân’la lacrimi clopoțelul.

 

Din cicul „Motive persane”.

Traducerea George Lesnea.


2 responses to “Un poem de Serghei Esenin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: