Monthly Archives: ianuarie 2011

Despre libertate

Pentru mine asta e prima zi tristă din anul acesta, a plecat dintre noi Cristian Pațurcă, autorul Imnului golanilor. Ieri seară, am văzut un documentar emoționant despre poetul timișorean Ion Monoran. Pe cei doi îi unea dragostea de libertate,  amândoi erau convinși că românii nu au avut parte de ea după evenimentele din decembrie 1989, ci doar de o facătură dată cu lingurița de Iliescu & clica de activiști și securiști. Când văd România de azi, realizez că au avut mare dreptate. Atunci a existat o șansă să se vindece  rana, acum cangrena e generalizată.

*    *   *
Când nu-ți mai rămâne altceva de făcut
aduni toate cuvintele care-ți vin pe limbă
și începi să vorbești despre libertate.
Atâta timp cât poemele despre libertate
rămân întotdeauna neterminate
nu-ți mai rămâne altceva de făcut
decât să continui ce ai început
atât cât te țin puterile
fiind încredințat că după tine
se vor găsi și alți continuatori
care probabil că vor reuși să spună lucrurilor pe nume
mult mai răspicat decât ai făcut-o tu.
Poem de Ion Monoran

Cenaclul „Marin Mincu” – invitație

 


cartea Alcool & Cafeneaua critică cu Ion Mureșan

Așa cum am spus, ocazia pe care ne-a oferit-o prima ediție din acest an a „Cafenelei critice” era una de neratat. Întâlnirea cu poetul Ion Mureșan și cu cartea sa (cartea Alcool) a fost primul eveniment important din 2011 pentru lumea literară bucureșteană.  Spațiul alocat în  Club Control acestui eveniment a fost neîncâpător pentru cei care au vrut să fie în preajma poetului ardelean.

M-a impresionat Ion Mureșan când a vorbit despre copilăria sa, dar și când a pomenit acele  momente din viața sa ce îl leagă de alți poeți și scriitori, unii care nu mai sunt printre noi(Virgil Mazilescu). Pentru mine, întâlnirea cu poetul Ion Mureșan va rămâne ceva memorabil, așa cum și întâlnirile din 2010 cu alți mari  poeți români în viața(Nora Iuga, Angela Marinescu, Traian T. Coșovei și Ioan Es. Pop) sunt de neuitat.

În seara asta, la Gala Tinerilor Scriitori,  distincția „Cartea de poezie a anului 2010”  a  revenit volumului semnat de Ion Mureșan.

Iată și câteva fotografii de la evenimentul de miercuri:

 


O ocazie ce nu trebuie ratată

 

http://petrisure.files.wordpress.com/2010/11/cartea-alcool-de-ion-muresan-434x3261.jpg

Primul eveniment literar de anul  acesta este unul cu totul special. E vorba de prezența poetului Ion Mureșan la o nouă ediție a proiectului de dezbateri culturale „ Cafeneaua Critică”.  Asta se va întâmpla miercuri, 12 ianuarie 2011, ora 18:30, la Club Control (Str. Academiei nr. 19, Bucureşti). Ion Mureşan a lansat de curând(la târgul de carte Gaudeamus, în noiembrie 2010) un nou volum de versuri ce se intitulează „cartea Alcool” și care a apărut la Editura Charmides. O carte ce se  bucură  deja de multe aprecieri  în lumea literară, dar și în rândul  iubitorilor de poezie.

Ion Mureşan va vorbi la „Cafeneaua Critică” despre viaţa şi poezia sa. Îl vor însoţi Gavril Ţărmure, preşedintele Societăţii de concerte din Bistriţa şi director al Editurii Charmides, dar şi Luigi Bambulea, redactor al revistei clujene Verso, al cărei redactor-şef este Ion Mureşan. Amfitrion al „Cafenelei critice” va fi Ion Bogdan Lefter.

„Cafeneaua critică” este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, seria a doua – în perioada noiembrie 2008-iulie 2009 la Cluburile A şi The Silver Church, iar seria actuală, a treia, a fost inaugurată în martie 2010 la Club Control.



Poezie persană – Hafez (1325-1389)

Hage Samsuddin Mohammed Hafez sau Hafiz este cel mai mare poet al Iranului și unul dintre marii lirici ai omenirii. S-a născut în Șiraz, prin anul 1325 și a murit în 1389. Mausoleul său, aproape de cel al lui Saadi, este un loc de pelerinaj. Din fragedă copilărie, a dovedit o uimitoare memorie, devenind un hafez, adică un discipol care știa pe de rost Coranul. A început să scrie de tânăr, și numele său a căpătat repede faimă în tot Orientul islamic.

Inspirându-se din hedonismul catrenelor lui Omar Khayyam, din lirismul lui Saadi și sufismul  lui Moulavi, a îmbinat gazelul de dragoste cu cel filozofic, realizând astfel, într-un stil nou și unitar, cele peste 500 de gazeluri scrise în cea mai curată limbă persană, nedepășită până astăzi de niciun poet. Supranumit „Limba tainei”, acest geniu al Iranului cântă în romanțele sale dragostea și vinul(simboluri ale extazului sufist). Metaforele sale sunt simboluri: roza este iubita  și filomelul este iubitul care căntă, chinuit de ghimpii dragostei;  magul din tavernă este inițiatul care le întinde neofiților cupa inițierii;  chiparosul prefigurează moartea, busuiocul — nemurirea; părul sugerează mitul alexandrin al unicității din care se naște multiplicitatea  etc.

Lirica genialului poet din Șiraz a avut un larg răsunet în Europa.  „Divanul Hafez” la influențat la bătrânețe pe olimpianul Goethe în al său „ Divan-occidental-oriental”.

 

Mâhnirea singurătății


O, șah al frumuseții peste fire,

e vai de-acel ce-i singur în mâhnire!

Grea, inima pe buze mi-a ajuns —

te-arată de pe unde te-ai ascuns!

Aceste flori nu vor păstra-n livadă

apururi frăgezimea de zăpadă.

Cât stai în tron, puternic să ajuți

supușii tăi sărmani și abătuți.

Dorința și mâhnirea depărtării

mi-au ars în vad pâraiele răbdării.

O, Doamne, taina asta s-o spun cui,

că nu-ți dezvălui fața nimănui

și ești oricând de față și oriunde?…

Paharnic al grădinii ce te-ascunde,

aceste ierburi verzi și roșii flori,

când nu-ți văd chipul, ele n-au culori.

Fă merișorul* pe alei să vină,

podoabe să-nflorească în grădină!

Durerea din pricina ta mi-i leac

în bietul meu culcuș pe care zac,

și-aducerile-aminte mi-s surate

șoptind în colțu-mi de singurătate.

În largul cerc al zodiilor sunt

al resemnării mele negru punct.

Mă sfâșie la sânge orice astru —

dă-mi vin în cupa mea de smalț albastru!

 

* Trupul; merișorul înlocuiește aici chiparosul

 

Traducerea George Dan

 

 


Iarnă la Florieni(II)

27 decembrie

 

28 decembrie

Sfârșit


Un poem de Dinu Flămând

iar singura vizibilitate a timpului era vântul
prin ramurile de afară

aducea uneori cu degete de copil
zgomotul râului
dinspre arini

treceau cu fulgii lor şoptiţi norii
pe chipul adolescentin al mamei

i se dăruise maternitatea
ca din senin ninsoarea

trei portocale palpitau la fereastră
în frigul intermediar

o nouă inocenţă era posibilă

iar în vreme ce amintirea îşi alăpta uitarea
viaţa continua