O poveste de dragoste, poate

bookCartea „O poveste de dragoste, poate” a lui  Martin Page a fost un prilej să fac cunoștință cu universul acestui autor. Auzisem mai multe despre prima lui carte tradusă în limba română și apărută tot la Humanitas „M-am hotărât să devin prost” (Comment je suis devenu stupide), o carte ce a fost bine promovată și apreciată de cititori, din câte am citit prin presa culturală.

Romanul „O poveste de dragoste, poate” este centrat în jurul unui personaj pe care eu îl găsesc bine conturat și care posedă o mare parte din însușirile individului educat din zilele noastre, care are un job interesant, suferă de instabilitate afectivă și caută în permanență modalități de a-și „pipera” existența. Cartea mi-a amintit în anumite privințe de „Eseuri de îndrăgostit” a lui Alain de Botton și într-o mică măsură de nuvela „Porumbelul” a lui Patrick Süskind. În romanul lui Botton avem parte de o analiză temeinică, chiar lucidă, a ceea ce înseamnă a fi implicat într-o relație de dragoste, aici sunt doar niște simple constatări, Virgile personajul central al cărții pare uneori că privește dinafară asta, că are nevoie de consiliere. Pretextul cărții, adică acel telefon ciudat primit de Virgile, nu are darul de a convinge, tot acel mister pe care  îl țese în mintea sa e până la urmă farmecul acestui roman, acea întrebare la care nu găsește un răspuns mulțumitor. E vorba în această carte și de singurătate, o stare ce pare autoimpusă, cumva artificială, dar specifică indivizilor din zilele noastre când totul se consumă cu rapiditate și toate etapele se ard cu repeziciune lăsând în urmă un soi de pustiire interioară.

Romanul lui Page nu mă convinge în totalitate, asta pentru că dă impresia că merge pe niște direcții deja uzitate, însăși faptul că avem parte de un nou  roman în decor parizian, un  decor cumva transformat de tsunami-ul globalizării, într-un loc al unui consumerism derizoriu, lipsit de rafinamentul specific, accesibil acum doar celor foarte bogați. Povestea are câteva ezitări, dar are și ironie,  pe alocuri umor, există un echilibru valoric dar pe ansamblu nu putem vorbi de o carte exponențială. Totuși, remarc o mână sigură, un scriitor care chiar dacă nu a făcut o treabă excelentă cu acest roman, are potențial. Aș mai citi cu plăcere și un alt roman al său, poate și pentru că mi-a plăcut cum a tratat finalul, lăsându-i cititorului o posibilitatea de a-și imagina o eventuală continuare a povestirii, doar nu degeaba cartea  se numește „O poveste de dragoste, poate”.

Text de quasiote

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: